[ X ]
Important13 Martie 2019 06:30

Jurnalist: Există o formula agreată la Moscova și Washington pentru administrarea Republicii Moldova  

Consider că formula agreată la Moscova și Washington pentru administrarea statului dintre Prut și Nistru, teritoriu important pentru arhitectura cordonului de securitate de la Baltică la Marea Neagră, este cea făcută publică de Partidul Democrat din Moldova. Principiile anunțate pentru formarea viitoarei coaliţii de guvernare, conțin principalele elemente ale acestui aranjament politic care convine tuturor marilor actori din regiune: adoptarea orientării politice „pro-Moldova”, implementarea Acordului de Asociere cu UE, menținerea neutralității militare și reglementarea diferendumului transnistrean. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.  

Potrivit lui, „anunțând noile date ale ecuației geopolitice, democrații moldoveni au sugerat că ei sunt cei care vor negocia viitoarea guvernare și că au puterea pentru a impune noile reguli de joc”.

Victor Nichituş afirmă că „Moldova, nu e buricul pământului, dar ocupă un teritoriu care se află la confluența celor două mari puteri, din acest motiv, important”.

„Lumea globalizată în care trăim face ca, atunci când e necesar, procesele politico-juridice, să dureze extrem de puțin”, mai scrie el.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...