[ X ]
Breaking news30 Ianuarie 2019 10:00

Președintele Dodon, la discuții cu Dmitrii Kozak!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut, astăzi, o întrevedere cu Dmitrii Kozak, reprezentant special al Președintelui Rusiei pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a menționat că, în cadrul întrevederii, au discutat un spectru larg de chestiuni legate de starea relațiilor moldo-ruse și perspectivele de dezvoltare a unei colaborări reciproc avantajoase.

„Am discutat detaliat mecanismul soluționării problemei privind tranzitarea teritoriului Ucrainei a mărfurilor moldovenești pentru a ajunge pe piața rusă. Am fost unanimi în opinia privind importanța dezvoltării de către Moldova a unor relații de cooperare reciproc avantajoase atît cu țările Comunității Statelor Independente, cît și cu țările Uniunii Europene. În context am menționat perspectivele care apar în domeniul cooperării comercial-economice cu statele Uniunii Economice Eurasiatice, în care Moldova a obținut statutul de stat observator. Am acordat o atenție deosebită și situației din Transnistria. I-am adus la cunoștință dlui Dmitrii Kozak despre înțelegerile obținute anterior cu administrația Transnistriei cu privire la unele aspecte ale liberei participări la alegerile parlamentare a cetățenilor Republicii Moldova, care locuiesc în regiunea transnistreană. În finalul întrevederii, i-am adresat mulțumiri domnului Kozak pentru susținerea practică activă în dezvoltarea cooperării moldo-ruse”, a scris Dodon.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...