În cadrul unei analize politice, www.coment.md vine cu mai multe concluzii pe marginea celor doi ani de mandat ai Preşedintelui Igor Dodon.
„Prima concluzie – în aceşti doi ani, guvernarea a încercat permanent să instituie un control oarecare asupra Preşedinţiei, făcând tentative, prin intermediul Curţii Constituţionale, de a-i impune un anumit comportament. Însă, acest lucru nu i-a reuşit – şeful statului niciodată nu a acceptat să promulge legi care veneau în contradicţie cu convingerile sale”, notează sursa.
A doua concluzie este că „guvernarea a încercat continuu, în aceşti doi ani, să-i reducă împuternicirile şefului statului, însă Preşedintele a găsit nişele ce i-au permis să se implice activ în soluţionarea problemelor oamenilor”. „Astfel, în mai multe localităţi au fost renovate grădiniţele, amenajate terenuri sportive, s-a acordat ajutorul necesar copiilor, bătrânilor, familiilor social-vulnerabile etc.”, se spune în materialul citat.
A treia concluzie este că în aceşti doi ani diverse forţe politice „au întreprins mai multe atacuri la autoritatea Preşedintelui, încercând să-i diminueze rating-ul”. „Însă, şeful statului rămâne în continuare politicianul cu cea mai mare rată de încredere în Moldova, ceea ce este o dovadă directă că atacurile menţionate nu şi-au atins ţinta”, se mai spune în analiză.
Notă: Varianta deplină a materialului poate fi accesată pe www.coment.md.
Cristina Pendea







