[ X ]
Breaking news29 Noiembrie 2018 07:00

Da sau ba? Iată ce spun reprezentanții fracțiunilor referitor la hotărârea privind desfășurarea referendumului în ziua parlamentarelor!

Președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, a anunțat că deputații urmează să pregătească hotărârea de Parlament privind desfășurarea referendumului în ceea ce ține de reforma Parlamentului: micșorarea numărului de deputați de la 101 la 61 și controlul cetățenilor asupra deputaților, pentru a putea fi votată în zilele apropiate. În context, TRIBUNA a contactat reprezentanții tuturor fracțiunilor parlamentare pentru a afla poziția despre acest referendum, dar și dacă vor susține această hotărâre.

Președintele fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Tudor Deliu, a declarat că nu vor susține inițiativa de organizare a referendumului în ceea ce ține de reforma Parlamentului.

„Considerăm că, este o inițiativă preelectorală și populistă. Organizarea referendumului în aceeași zi cu alegerile parlamentare contravine prevederilor legislației electorale și, respectiv, poziției Curții Constituționale expusă în adresa din 22 decembrie 2014. O altă stratagemă a celor de la guvernare este dublarea numărului de buletine, pentru a complica opțiunea alegătorului în procesul de vot”, a precizat Deliu.

La rândul său, președinta fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Inna Șupac, a menționat că, mai întâi, trebuie să vadă proiectul.

„Totodată, și să-l discutam la ședința fracțiunii. Altfel, reiese că trebuie să comentam orice fantezie a dlui Plahotniuc”, a punctat Șupac.

Deputatul liberal, Lilian Carp, spus că poziția fracțiunii o poate expune liderul PL, Mihai Ghimpu.

„Însă, personal, cred că nu contează numărul deputaților. Trebuie să aducă argumente. Să aducă argumentele și atunci discutăm. Dar, tot asta este o bulă de săpun înainte de alegeri, că Parlamentul acesta va fi ales cu 101 de persoane. Tot ce se face este doar de a face PR și a motiva lumea să iasă la alegeri, în rest nimic.  Că o să fie 61 sau 101, ce contează?! O să fie 61 de alde Țuțu, sau 101, e tot aceeași calitate. Importantă este calitatea Parlamentului”, a afirmat Carp.

De menționat că, de la reprezentanții PSRM nu am primit un răspuns.

Poziția grupului parlamentar popular-european, ca partener de guvernare, o puteți citi Aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...