În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Președintele Asociației pentru Politică Externă, Victor Chirilă a fost întrebat ce părere are despre opinia unor analiști care califică cursul pro-Moldova declarat de PDM drept o dovadă că după alegeri în RM va fi creată o coaliție pro-est.
„O coaliție deschisă pro-est poate fi creată doar dacă actualii guvernanți au decis să-și facă harakiri politic și economic. Aceasta ar însemna o confruntare deschisă cu SUA și UE, de care R. Moldova depinde economic și financiar extrem de mult. Cei care își imaginează că SUA va privi nepăsătoare la elucubrațiile/divagațiile geopolitice ale pseudo-politicienilor de la Chișinău, visează cu ochii deschiși. Le recomand să-l întrebe pe Putin cât costă sfidarea SUA”, a declarat el.
Întrebat cum vede evoluția situației legate de politica externă a RM în următoarea perioadă, dar și în următorii ani, Victor Chirilă a declarat: „Dacă realitățile interne vor rămânea neschimbate, vom avea o politică irelevantă, neputincioasă și lipsită de orice credibilitate. Încercările de a dansa cu doi parteneri odată nu vor fi înghițite nici de Rusia „conservatoare”, nici de Occidentul liberal. Au mai încercat și alții o atare performanță și au căzut din lac în puț”.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.
Andriana Cheptine







