[ X ]
Breaking news7 Septembrie 2018 10:51

Președintele Dodon solicitat, în regim de urgență, informații de la SIS privind expulzarea cetățenilor turci

Consilierul în domeniul juridic şi relaţiilor instituţionale, Maxim Lebedinschi, reprezentant al Preşedintelui Republicii Moldova în relaţiile cu Parlamentul şi Guvernul, a anunțat că șeful statului a solicitat, în regim de urgență, informații concludente de la Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) cu privire la expulzarea a șapte cetățeni turci care au activat la liceul „Orizont” pe teritoriul Republicii Moldova.

După cum informează TRIBUNA, într-o postare pe o rețea de socializare, Maxim Lebedinschi a amintit reprezentanților mass-media și organizațiilor obștești că, în decembrie 2016, prin decizia Parlamentului Republicii Moldova, Serviciul de Informații și Securitate a fost scos din subordinea Președintelui și transferat în subordinea Parlamentului.

„Totodată, pentru a evita orice speculații apărute în presă, precum că cetățenii respectivi au cerut azil politic în Republica Moldova, ținem să comunicăm, că până în prezent, în adresa instituției prezidențiale nu a parvenit nicio cerere de acest gen”, a  adăugat el.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...