[ X ]
[ X ]
Exclusiv7 Ianuarie 2018 17:00

Directorul AGEPI: Pentru 2018 avem mai multe planuri și, indiferent de provocări și dificultăți, dorim să facem modificări în legislație

Pentru 2018 avem mai multe planuri și, indiferent de provocări și dificultăți, dorim să facem modificări în legislație. Declarația a fost făcută de Lilia Bolocan, director al Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), pentru TRIBUNA.

„Dorim să modificăm legea privind protecția mărcilor și designului industrial, dar și a invențiilor, încât procedurile de înregistrare să fie unele prescurtate, urmând să favorizăm mediul de afaceri, solicitanții din business, care sunt în corelare rapiditatea vieții. Pe de altă parte suntem pe masă cu modificarea legii pentru drepturile conexe, care este una foarte anevoioasă și are și niște efecte exprimate social, dar, iarăși, vom lua în considerare toate opiniile și propunerile, având un singur scop – o lege cât mai echilibrată și care va duce bunăstarea oamenilor și a tuturor celor care sunt vizați de aceste legi”, a declarat Bolocan.

Amintim că, Lilia Bolocan, director al Agenţiei de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), a devenit laureat al premiilor TRIBUNA-2017. Ea s-a învrednicit de Premiul pentru implementarea standardelor Uniunii Europene în domeniul proprietăţii intelectuale din Republica Moldova.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Cât credeți că va dura noua coaliție de guvernare?

    View Results

    Loading ... Loading ...