Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon este tot mai mult încorsetat în acţiuni, impus să se manifeste doar în anumite limite, astfel încât să nu dea mari bătăi de cap guvernării. Fiind comandant suprem al forţelor armate, şeful statului e lipsit practic de orice posibilitate de a decide participarea militarilor moldoveni la exerciţii şi aplicaţii peste hotare, dar şi de dreptul de a influenţa cumva numirea ministrului Apărării. Fiind cel care convoacă şi conduce şedinţele Consiliului Suprem de Securitate, e lipsit de posibilitatea de a pune în discuţie la Consiliu subiecte incomode guvernării (şedinţele respective fiind blocate prin neparticiparea reprezentanţilor puterii).

Având drept de iniţiativă legislativă, şeful statului practic nu are nici o şansă de a promova legi, decât dacă acestea convin majorităţii parlamentare. Având dreptul de a se opune promulgării anumitor legi, Preşedintele e nevoit să constate că în final acestea oricum ajung legi, cu sau fără voia lui. Şeful statului e împiedicat chiar şi să-şi exercite dreptul de a convoca un referendum consultativ, iar cel mai bun exemplu în acest sens este referendumul ce ar fi trebuit să aibă loc pe data de 24 septembrie şi care a fost blocat de guvernare. Într-un cuvânt, Igor Dodon e blocat din toate punctele de vedere şi impus să stea cuminte într-o parte, iar aceasta nu are cum să nu se răsfrângă asupra rating-ului său.

Igor Dodon înţelege acest lucru (cel puţin aceasta este impresia ce se creează urmărind prestaţia şi discursul şefului statului) şi se pare că e decis să acţioneze pentru a schimba această situaţie total nefavorabilă lui. Iar unicul aliat pe care-l are Preşedintele în acest sens este alegătorul, de aceea Igor Dodon şi vorbeşte tot mai des despre protestele pe care intenţionează să le demareze şi care ar urma să culmineze cu o mare adunare naţională. Celor de la guvernare nu le place ideea şefului statului privind aceste proteste, dar, din alt punct de vedere, ei nu-i lasă altă alternativă lui Igor Dodon. La moment, Preşedintele continuă să fie cel mai popular politician din Moldova, iar Partidul Socialiştilor, formaţiune pe care a condus-o până a deveni şef al statului – cel mai popular partid. Aceasta îi permite lui Igor Dodon să mizeze pe un larg sprijin popular în lupta pe care se pare că e decis să o dea guvernării.

E un moment favorabil şi Preşedintele lasă să se înţeleagă că nu are de gând să-l rateze. Încorsetarea sa în continuare şi lipsa de acţiune va însemna nimic altceva decât noi lovituri de imagine pentru Preşedinte şi erodarea bazei sale electorale. Dacă se lasă în continuare călcat în picioare, şeful statului va transmite indirect un mesaj susţinătorilor săi că nu doar că nu poate face nimic, dar nici nu are curajul să lupte. Igor Dodon e strâns cu uşa la perete, de aceea e impus să iasă în ofensivă. Iată de ce el vorbeşte tot mai des despre proteste şi iată de ce apelează la unicul aliat pe care-l are – un număr important de alegători. De aceea, putem presupune că protestele anunţate de Igor Dodon şi de socialişti vor fi o luptă pe viaţă şi pe moarte între adepţii şefului statului şi guvernare, iar miza va fi supravieţuirea politică şi şansele de viitor. Şi cel mai probabil Igor Dodon nu se va opri nici măcar sub ameninţarea impeachment-ului, care răsună tot mai des în ultimul timp. Căci, chiar şi demis din funcţia de Preşedinte, Igor Dodon ar avea mult mai mari perspective politice, decât are în situaţia actuală.

Dumitru Spătaru