[ X ]
Exclusiv25 Iulie 2017 17:00

Analist: Vizita lui Dmitri Rogozin nu dă absolut nimic RM

Cunoscutul analist politic, Nicolae Negru consideră că, vizita în Republica Moldova a vicepremierului rus Dmitri Rogozin, programată pentru finele acestei luni, înseamnă o sfidare a autorităților RM, a suveranității, integrității și demnității naționale a țării.

Contactat de TRIBUNA, Nicolae Negru a declarat că, Dmitri Rogozin se comportă ca un revizor.

„El se situează ca și cum deasupra acestui conflict, deși Rusia este parte a conflictului, deși Transnistria este o marionetă a Rusiei și fără ajutorul financiar, militar, informațional, politic nu ar putea să existe această regiune. Prin urmare, jocul acesta precum că ne prefacem, adică Rogozin sau că FR este un participant echidistant, un mijlocitor între Tiraspol – Chișinău, nu este realitate. Cred că lucrurilor trebuie să li se spună pe nume”, a precizat analistul.

Potrivit lui Negru, această vizită nu dă absolut nimic RM, nu joacă nici un rol în rezolvarea conflictul transnistrean.

„Poate doar îi încurajează pe transnistreni să insiste pe condițiile lor separatiste. Desigur ne putem aștepta în continuare la tot felul de ping-pong-uri, împinsături, la lovituri sub centură și deasupra centurii la jocul acesta politic dintre două ramuri ale puteri: Guvern – Președinție. Este din punctul meu de vedere, mult prea artificial în acest joc. În genere, nu știu cât este de sincer este dl. Dodon în dragostea față de dl. Rogozin și nu știu cât este de sincer este dl. Plahotniuc și guvernarea în atitudinea lor „principială” faţă de venirea dl. Rogozin. Există un element de joc, de artificialitate și dintr-o parte și din altă. Pozițiile într-un fel se sfidează caricatural în unele momente”, a mai spus Nicolae Negru.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...