La Ciocana, nu departe de sensul giratoriu de la intersecţia străzii Alecu Russo cu bulevardul Mircea cel Bătrân, într-un chioşc ce vinde ţigarete şi alte chestii mărunte, activează o bătrână (pe post de vânzătoare). În ultimii ani, am văzut-o de mai multe ori, căci, chiar dacă nu sunt fumător, mai am uneori necesitate să apelez la serviciile prestate de vânzătorii chioşcului respectiv. De fiecare dată, bătrâna, chiar dacă vorbea cu mine, mai bombănea ceva sub nas. Am observat că bombăneşte chiar şi atunci când e singură, adică, cum se spune în popor, „vorbeşte singură cu sine”. În aceste zile, trecând pe alături, m-am oprit la chioşc, iar bătrâna, ca de fiecare dată, după ce m-a întrebat ce vreau, a început să bombănească ceva sub nas.

M-am făcut a nu înţelege că nu mie mi se adresa şi am rugat-o să repete ce a spus. Iar răspunsul ei m-a dat gata: „Despre ăştia, cu alegerile vorbesc. Umblă ei acum ca oamenii să aleagă singuri deputaţii. Ideea nu e rea, dar nu asta e legea care ne trebuie cel mai mult, da alta”. Intrigat, am întrebat-o despre ce lege vorbeşte şi ea mi-a răspuns: „De o lege împotriva impotenţilor politici”, după care a adăugat, privindu-mă cu atenţie: „Tu oricum nu o să înţelegi, eşti prea tânăr, dar eu am fost profesoară şi am văzut multe lucruri în viaţă şi mulţi politicieni”. I-am spus că sunt ziarist, că am o relaţie de colaborare cu un portal de ştiri şi analize politice şi că, dacă ar explica ce are în vedere, poate că aş publica câte ceva din discuţia noastră. Cuvintele mele au avut un efect aproape miraculos asupra bătrânei, care, cu multă amabilitate, a început să-mi explice ce avea în vedere. Mai jos voi încerca să reproduc ce am reţinut din acea discuţie:

„Problema nu e ce fel de sistem electoral avem, dar cine candidează. Că alegem direct deputaţii, că alegem liste de partid, oricum cam aceeaşi oameni umblă şi bat poporul la cap. Şi când nu au din ce alege, oamenii votează pentru răul cel mai mic, iar în Parlament nimeresc iarăşi aceleaşi mutre. Iată acum se zice că oamenii vor putea să lipsească de mandat deputatul care nu face treabă, dar nu cred că asta va fi uşor de făcut, mai ales dacă deputatul va fi de la putere. Apoi, chiar dacă va fi rechemat, mâine va candida din nou – pe listă de partid, ca să se ascundă de cei ce l-au demis, sau în altă circumscripţie. Şi iarăşi va veni în Parlament. Ca să nu avem din ăştia, ne trebuie o lege a impotenţei politice. Să se facă aşa o lege unde să fie scris că, dacă ai ajuns în Parlament, dacă ai ajuns la putere şi nu ai făcut măcar jumătate din ce ai promis, să nu mai ai dreptul să candidezi la nici o funcţie importantă niciodată în viaţă. Lumea trebuie să ştie că politicianul X e impotent politic, iar impotenţii politici trebuie ţinuţi departe de politică. Iată aşa schimbare se cere şi nu va fi regulă până nu vom avea aşa lege”.

Trebuie să recunosc că ideea mi s-a părut neobişnuită, deşi nu văd cum ar fi implementată la modul practic. Dar, deoarece i-am promis la final doamnei că voi scrie despre această idee, am făcut-o. Cine ştie, poate cuiva i se va părea interesantă şi într-o bună zi Moldova va avea o lege a impotenţei politice.

Dumitru Spătaru