După victoria lui Vadim Krasnoselski în aşa-zisele alegeri prezidenţiale din stânga Nistrului, dar şi după victoria lui Igor Dodon în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova unii analişti politici, dar şi unii politicieni au început să discute la modul serios despre o posibilă avansare în procesul de reglementare a problemei transnistrene şi chiar despre unele premise reale de soluţionare a acesteia după aproape trei decenii de la apariţia ei. Numai că, dacă e să analizăm problema puţin mai profund, vedem că aceasta e doar o iluzie, nimic mai mult decât visul unei nopţi de iarnă, dacă luăm în calcul anotimpul de afară.

Imediat după învestirea în funcţie, Vadim Krasnoselski a declarat deschis că el va pune la baza tuturor discuţiilor sale cu Chişinăul principiul independenţei Transnistriei. Şi el, într-adevăr, nu pare să aibă motive pentru o altfel de abordare. În campania electorală, ca şi toţi ceilalţi pretendenţi la funcţia de „preşedinte” al Transnistriei, Vadim Krasnoselski a pus un accent aparte pe independenţa regiunii şi pe viitorul acesteia împreună cu Rusia. O altă abordare acum practic l-ar lipsi de orice perspective politice, dar şi de orice sprijin din partea electoratului pe care-l are.

Pe de altă parte, el e avantajat şi de faptul că Rusia îşi consolidează tot mai mult poziţiile în plan internaţional, inclusiv în această regiune a Europei. Noul lider de la Tiraspol ar fi putut fi teoretic impus de situaţie să accepte şi alte discuţii decât cele ce ar avea la bază principiul independenţei Transnistriei, doar sub o enormă presiune externă, care ar fi presupus şi diminuarea considerabilă a rolului şi poziţiilor Rusiei în plan internaţional, situaţie care nu se atestă la acest moment.

Nu există motive de optimism nici dacă abordăm situaţia prin prisma opticii noului Preşedinte al RM, Igor Dodon. În primul rând, acesta nu prea are pârghii reale pentru a interveni în procesul de reglementare a problemei transnistrene, în mare parte acestea fiind concentrate pe filiera executivă. Aceasta chiar dacă e să admitem că noul Preşedinte al RM acordă preferinţă relaţiilor cu Rusia şi are anumite filiere prin care poate ajunge la factorii de decizie de la Kremlin. În al doilea rând, chiar dacă ar avea prerogative şi ar pune în aplicare relaţiile sale de la Moscova, Igor Dodon ar putea oferi doar o soluţie ce ar avea la bază conceptul de federalizare a Republicii Moldova. Cel puţin, anterior el a promovat activ acest concept. Dar şi în acest caz ideea ar avea puţine şanse de reuşită, deoarece, având precedentul Memorandumului Kozak, putem deduce că federalizarea nu ar fi acceptată de o parte importantă a societăţii. Nu e clar nici dacă Tiraspolul ar accepta o asemenea formulă, de vreme ce Vadim Krasnoselski insistă pe independenţa regiunii.

De aceea şi spuneam că, chiar dacă în funcţia de Preşedinte al RM a venit un politician considerat pro-rus şi chiar dacă a avut loc o schimbare de lider la Tiraspol, aceasta nu înseamnă că s-au schimbat datele problemei în dosarul transnistrean. Iar afirmaţiile că ceva ar putea urma nu sunt decât iluzii. Un fel de vis al unei nopţi de iarnă.

Igor Volniţchi