[ X ]
Exclusiv25 Noiembrie 2016 06:30

Vladimir Voronin deschide parantezele. Iată de ce a rămas la cîrma PCRM!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, liderul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Vladimir Voronin a spus ce l-a determinat să accepte în nou mandat de Preşedinte al PCRM, în condiţiile când mulţi se aşteptau că va pleca în genere din politică.

„Cineva se așteaptă într-un fel, altcineva avea așteptări de alt fel. Printre altele, mă așteptam și eu că am să plec, dar sunt circumstanțe mai presus de noi. Ne-am consultat cu organizațiile raionale de partid, cu plenara Comitetului Central și am ajuns la concluzia că, în momentul de cotitură în care suntem, în situația politic-social-economică din țară actuală nu este momentul ca să fie petrecute aceste modificări la conducerea de vîrf a partidului. Dimpotrivă, am hotărît să întărim partidul cu persoane noi, cu persoane binecunoscute, care au autoritate în țară, să facem tot posibilul ca PCRM să activeze și mai energic, constructiv și convingător pentru  alegătorii țării noastre. La congres am hotărît mai multe probleme de cadre”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...