Întâmplător sau nu, dar soarta politică a celor ce conduc Republica Moldova din postura de Preşedinte se repetă. Succesiunea în fruntea ţării are loc cam în baza următorului model: un Preşedinte ce are un partid în spate e înlocuit în funcţie de un Preşedinte fără de partid, care, la rândul său, e înlocuit de un Preşedinte cu partid. Astfel, primul Preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur a condus Partidul Renaşterii şi Concilierii şi a fost înlocuit în funcţie de Petru Lucinschi, care nu a avut partid. Acesta, la rândul său, a fost înlocuit în funcţie de Vladimir Voronin, care a condus şi conduce încă Partidul Comuniştilor. Următorul Preşedinte (ne interimar) a fost (şi este încă) Nicolae Timofti, care nu e lider şi nici membru de partid, iar acesta, la rândul său, e înlocuit în funcţie de Igor Dodon, care, la momentul alegerii sale, era lider al Partidului Socialiştilor.

Şi asemănările nu se termină aici. Spre exemplu, o altă asemănare este că toţi Preşedinţii RM, care au fost (sau încă sunt) lideri de partide pleacă favoriţi incontestabili în lupta pentru funcţia de şef de stat şi o câştigă previzibil. În acelaşi timp, cei care nu sunt lideri de partide furnizează surprize pe ultima sută de metri, ajungând în fruntea statului (aşa a fost şi în cazul lui Petru Lucinschi, şi în cazul lui Nicolae Timofti).

O altă asemănare este că Preşedinţii RM care sunt şi lideri de partide, continuă să facă politică, până când ajung, cu partidele lor, la cel mai de jos nivel, pe când cei care nu sunt lideri de partide pleacă imediat din politică. Spre exemplu, Mircea Snegur a plecat din politică doar după ce partidul pe care-l conducea nu a trecut în Parlament în alegerile din 2001, iar Vladimir Voronin şi-a adus partidul, care cândva a condus ţara cu majoritate constituţională, până la limita de trecere în Parlament. În acelaşi timp, Petru Lucinschi a plecat din politică imediat după alegerile din 2001 şi nu a mai încercat niciodată să revină. Nici Nicolae Timofti nu a dat de înţeles că ar dori să rămână în politică după finalizarea mandatului său.

Analizând aceste asemănări, vrei nu vrei, te întrebi: E vorba de o tradiţie nescrisă pe care o urmează toţi acei ce ajung în fruntea statului moldovenesc sau e, totuşi, un blestem? Şi dacă e blestem, va reuşi Igor Dodon să-l rupă? Întrebarea nu e  deloc lipsită de sens, căci el e unicul care vine în fruntea statului din postura de lider de partid, iar după aceasta rămâne fără de partid. Dvs. ce credeţi?

Dumitru Spătaru