[ X ]
Editorial12 Noiembrie 2016 08:00

Zece mituri despre Preşedintele Republicii Moldova

Deoarece în ultima perioadă chiar şi politicienii au început să facă topuri ale minciunilor, manipulărilor, dezinformărilor etc., am decis să vin şi eu cu un top convenţional al lucrurilor pe care oamenii le aşteaptă de la viitorul Preşedinte al Republicii Moldova, dar pe care el nicidecum nu le va putea face, măcar şi din simplul motiv că nu are prerogative legale suficiente pentru aceasta.

1). Va dizolva Parlamentul şi va numi alegeri parlamentare anticipate

Conform Constituţiei, şeful statului poate dizolva Parlamentul doar în două cazuri: în cazul imposibilităţii formării Guvernului timp de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură; în cazul blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni.

2). Va scădea preţurile la mărfuri şi servicii, dar şi tarifele

Preţurile la mărfuri şi servicii, dar şi tarifele se stabilesc, conform metodologiilor legale existente, iar organele de stat competente să verifice corectitudinea formării preţurilor şi tarifelor fie fac parte din structurile executive centrale, fie sunt regulatori autonomi. Preşedintele Republicii Moldova nu are nici o competenţă în acest domeniu.

3). Va combate corupţia

Maximum ce poate face Preşedintele în acest sens este să vină cu iniţiative legislative care să îmbunătăţească cadrul legal în domeniu. În rest, prerogativele de bază în acest sens revin Centrului Naţional Anticorupţie, dar şi unor structuri departamentale, cum ar fi serviciile de securitate internă de la poliţie, vamă, fisc etc.

4). Va soluţiona problema transnistreană

Posibilităţile şefului statului de a interveni în soluţionarea problemei respective sunt destul de limitate. Atribuţiile de bază în acest sens revin Biroului pentru Reintegrare şi, într-o măsură mai mică unor ministere (fiecare pe filiera sa).

5). Va mări pensiile şi salariile

Este o competenţă care ţine de Guvern. Anual, Guvernul indexează pensiile, iar periodic decide majorarea cuantumului acestora. De asemenea, Guvernul este cel care stabileşte plafoanele la salarizare şi majorarea salariilor unor categorii de bugetari. Unele atribuţii în acest sens le are şi Parlamentul.

6). Va decide politica externă a ţării

Preşedintele Republicii Moldova are unele atribuţii în domeniul politicii externe, însă acestea sunt destul de limitate şi clar stabilite în Constituţie. Astfel, el poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre ratificare Parlamentului; la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai Republicii Moldova şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice; primeşte scrisorile de acreditare şi de rechemare ale reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Moldova.

7). Va crea locuri de muncă

Preşedintele Republicii Moldova nu are cum să creeze locuri de muncă, deoarece nu are nici o prerogativă în domeniul respectiv. Locurile de muncă sunt create fie ca urmare directă a acţiunilor Guvernului, fie în rezultatul atragerii de către Guvern a investiţiilor în economie.

8). Va aduce moldovenii de peste hotare acasă

Politicile care vizează revenirea moldovenilor din diasporă acasă ţin exclusiv de competenţa Guvernului, care are şi un Birou pentru Diasporă. Unele acţiuni ce ţin de diasporă au loc pe linia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

9). Va contribui la dezvoltarea satelor

Şeful statului nu are nici o atribuţie ce ar ţinea de dezvoltarea regională sau rurală. El nu are nici posibilitatea de a se implica în dezvoltarea agriculturii, ceea ce ar fi o contribuţie indirectă la dezvoltarea satelor.

10). Va dezvolta economia

Şeful statului nu are nici un fel de prerogative în acest domeniu, poate cu excepţia aceloraşi iniţiative legislative, cu care are dreptul să vină şi care ar putea să se refere şi la domeniul economic. În rest, toate atribuţiile în acest sens revin Guvernului, în special Ministerului Economiei.

Sper că acest clasament convenţional îi va ajuta pe alegători pe ultima sută de metri a campaniei electorale să-şi formeze o viziune cât de cât corectă despre posibilităţile Preşedintelui RM şi să nu aibă aşteptări exagerate de la viitorul şef al statului.

Dumitru Spătaru 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...