Dacă s-ar face un clasament convenţional al celor mai discutate articole din Constituţia Republicii Moldova de-a lungul anilor, atunci, cu siguranţă, imediat după articolele 11 (neutralitatea), 13 (limba de stat) şi 78 (alegerea Preşedintelui RM), ar urma articolul 1061 (angajarea răspunderii Guvernului).

Nu ştiu la ce s-au gîndit autorii Constituţiei cînd au introdus acest articol în Legea Supremă, dar, deoarece el nu a fost folosit timp de circa 15 ani deloc după adoptarea ei, intuiesc că pur şi simplu a fost „copiat” din alte constituţii (în anii 90 ai secolului trecut, era o practică destul de des întîlnită ca legislatorii noştri să se „inspire” din legislaţia altor ţări). Acest articol, a fost utilizat prima dată în 2010 de către Guvernul Filat. Voi aminti cu această ocazie că, atunci, practic în plină campanie electorală, Executivul şi-a angajat în premieră răspunderea pentru un pachet de legi, inclusiv cu pronunţată tentă socială (indemnizaţii pentru perioada rece a anului). Anume atunci întreaga ţară a aflat că există în Constituţie şi articolul 1061  şi el permite Guvernului de facto să substituie Parlamentul în procesul de adoptare a anumitor legi, evident asumîndu-şi anumite riscuri, cum ar fi o eventuală demitere ca urmare a depunerii unei moţiuni de cenzură (în decurs de 72 de ore din momentul angajării răspunderii) de către deputaţii nemulţumiţi de faptul că s-a mers pe această cale.

După 2010 au urmat şi alte angajări de răspundere ale Guvernului, unele dintre care, cu siguranţă, au intrat deja în istorie. Voi aminti în context de cele două angajări ale răspunderii de către Guvernul Leancă (în vara şi toamna lui 2014), despre care se zice că de fapt au oferit posibilitatea ca gaura din sistemul bancar să fie acoperită din banii publici. Tot în acest context voi aminti şi de premiera pe care a înregistrat-o Guvernul Gaburici, angajîndu-şi răspunderea pentru Legea bugetului de stat pentru 2015, dar şi pentru alte legi importante. Într-un cuvînt, din 2010, acest articol din Constituţie a devenit extrem de popular, iar acum două zile la el a apelat şi Guvernul Filip, angajîndu-şi răspunderea pentru un pachet de legi ce ar avea drept scop să deschidă calea semnării unui nou memorandum de colaborare dintre RM şi FMI şi pe care opoziţia le critică pe motiv că ar pune în cîrca cetăţenilor miliardul furat din sistemul bancar.

Nu mă voi opri în acest editorial la şansele de „supravieţuire” ale Guvernului Filip, după ce socialiştii au anunţat despre depunerea moţiunii de cenzură privind demisia Guvernului. Nu mă voi opri nici la cît de justificat a fost pasul făcut de Guvern, atunci cînd a decis să meargă pe calea angajării răspunderii pentru aceste legi. Altceva mă interesează şi anume viitorul acestui articol, mai bine zis cît de des va fi el folosit în continuare.

Coaliţia de guvernare are o majoritate confortabilă şi, la prima vedere, parcă nu ar fi cazul ca la acest articol să se apeleze în continuare. Dar, există, totuşi, cîteva situaţii în care la el încă s-ar putea apela. Prima – cînd va fi nevoie de o reacţie legislativă rapidă la o situaţie concretă şi se va dori evitarea anevoiosului proces legislativ. A doua – cînd se va dori evitarea discuţiilor din Parlament la teme incomode (spre exemplu, cu tentă socială, antipopulară etc.), ce ar avantaja opoziţia şi ar dezavantaja guvernarea. Trei – dacă va slăbi unitatea coaliţiei de guvernare şi, nefiind siguri pe anumite reacţii ale Legislativului, nucleul guvernării va decide să evite riscurile, alegînd calea angajării răspunderii Guvernului. Toate aceste situaţii, dacă nu legal, atunci, cel puţin din punct de vedere politic, vor putea fi înţelese. Dar nu vom ajunge oare la un moment dat în situaţia în care să constatăm că, încetul cu încetul, motivat sau mai puţin motivat, centrul de putere în ţară a trecut la Executiv? Nu se va încălca oare în acest caz principiul constituţional de separare a puterilor în stat? Nu va deveni articolul 1061 din Constituţie buturuga mică ce va răsturna marele car al legalităţii sau, vorbind în termeni mai direcţi, – un punct de pornire pentru uzurparea puterii în stat?

Igor Volniţchi