[ X ]
Editorial10 Februarie 2019 07:00

Fericirea lui Oreste

Lumea zicea că e straniu, pentru că trăia într-o casă veche, în mijlocul unui lan de porumb (vara), că nu are mobilă şi doarme pe un sac imens burduşit cu fân, că nu are ţoale în casă, care să-i acopere podeaua de lut, că nici măcar iarna nu face focul în fiecare zi (doar uneori un firicel timid de fum se ridica de asupra casei sale), că nimeni nu-i călca pragul (cu excepţia surorii sale, care, pe la amiază, în fiecare zi, venea şi-i aducea o farfurie pe care era ceva de-ale gurii), că vorbea foarte rar, dar, în schimb, zâmbea des (nu cuiva anume, ci, pur şi simplu, zâmbea). Aşa era Oreste, un bărbat pe care şi eu l-am considerat ciudat, până când, într-o zi, am intrat în vorbă cu el, întâlnindu-l lângă gardul pe jumătate distrus ce-i înconjura lanul de porumb. 

Dacă e să fiu sincer până la capăt, pur şi simplu am vrut să mă amuz pe seama lui, întrebându-l pe cine va vota (în acel an, aveam alegeri parlamentare). Eram sigur că Oreste, care nu avea nici măcar energie electrică (deci nu privea nici televizorul, nu asculta nici radioul) nu avea de unde să ştie ce e aia politică sau alegeri. Dar, auzindu-mi întrebarea, el mi-a răspuns: „Pe cel care-mi va da o fericire mai mare decât am eu”. Să spun că am rămas mirat de răspunsul său, ar însemna să nu spun nimic. M-a mirat în special faptul că Oreste se simţea fericit. El care trăia aproape ca în epoca de piatră, pretindea că are o fericire a lui! Evident, l-am întrebat ce înseamnă pentru el fericirea. Şi mi-a răspuns ceva de genul: „Sunt fericit, când noaptea vântul cald de vară se joacă prin porumbul de lângă casa mea. Sunt fericit când pot privi cerul înstelat şi mă gândesc că undeva printre stele este şi mai multă fericire. Sunt fericit când soarele răsare. Sunt fericit când plouă. Sunt fericit că pot simţi prin somn permanent mirosul de fân”.

Oreste vorbea ca un poet şi asta mă deruta şi mai mult, pentru că şi eu, şi alţii îl consideram…. nebun. Abia mai târziu am aflat că el a fost cândva profesor de „limbă moldovenească”, dar s-a retras în lumea lui după ce a fost bătut de nişte tâlhari ce i-au intrat noaptea în casă. De atunci Oreste nu mai ţinea nimic în casă (ca să nu aibă ce fura tâlharii) şi, trăind într-o lume a sa, singur îşi prescria receta fericirii.

I-am mulţumit pentru discuţie şi m-am întors să plec în drumul meu, dar m-a oprit întrebarea lui Oreste: „M-ai întrebat cu cine votez. Dar care din partide îmi poate oferi mai multă fericire decât am?”. Evident, nu am ştiut ce să-i răspund.

…Oreste nu mai este. Dar de fiecare dată când ajung în alegeri, îmi amintesc de el şi mă întreb: Ce înseamnă fericirea adevărată şi care din partidele ce ne cerşesc voturile o poate asigura? Voi aveţi răspuns la această întrebare?

Dumitru Spătaru               

Sondaj

  • Cât credeţi că va dura coaliţia PSRM-ACUM?

    View Results

    Loading ... Loading ...