[ X ]
Editorial17 Iulie 2018 07:00

De ce puterea de la Chişinău încearcă să-şi asigure sprijinul SUA 

Constrânsă de răcirea evidentă a relațiilor cu europenii, dar și de relațiile ostile pe care le are cu Rusia, guvernarea depune tot mai mult efort pentru a promova ideea că are susținerea deplină a SUA. Desele vizite ale conducerii PDM în SUA, eforturile în vederea promovării anumitor rezoluţii internaţionale cu sprijinul SUA, alte acţiuni de acest gen ne duc la gândul că puterea actuală are, dacă nu sprijinul total al SUA, cel puţin un sprijin parţial. Iar respectivul mesaj e consolidat, cu sau fără bună ştiinţă, şi de mai mulţi formatori de opinie din Moldova.    

E clar că guvernarea are interesul de a avansa în relaţia cu SUA, după cum e clar şi că a găsit punctul slab al americanilor în Moldova (prezența militară rusească în regiunea transnistreană, care prezintă interes pentru SUA mai ales din punctul de vedere al situației din Ucraina) și îl exploatează la maxim pentru a-și atinge propriile scopuri. Astfel, inclusiv săptămâna trecută am asistat la o întreagă paradă de declarații și rezoluții privind Transnistria – începând de la cele pe linia Congresului SUA și terminând cu cele pe linia AP OSCE. Toate au avut ca punct de pornire inițiative și declarații ale reprezentanților puterii de la Chișinău.

Activizarea eforturilor guvernării pe dimensiunea transnistreană trebuie privită strict prin prisma dorinţei puterii de a avea relaţii bune cu SUA. Or, problema transnistreană se află după limita celor zece preocupări prioritare ale cetăţenilor RM (conform sondajelor) ca să putem presupune că ea ar prezenta interes electoral pentru putere. Şi nici patriotismul guvernării, dorinţa de a soluţiona problema reintegrării teritoriale a ţării nu poate fi o explicaţie în acest sens, deoarece, dacă era vorba de patriotism, şi până acum guvernarea s-ar fi mişcat în direcţia respectivă. Mai ales că a avut toate pârghiile necesare pentru a determina o evoluţie oarecare în această direcţie, începând de la cele de ordin intern şi terminând cu cele de ordin extern. Dar, nimic nu s-a întâmplat până acum, iar activizarea pe dimensiunea transnistreană a început când puterea a avut nevoie de o avansare în relaţiile cu SUA, pentru care problema transnistreană e un punct nevralgic.

Este absolut evident că puterea încearcă să-și asigure sprijinul SUA nu doar în scop electoral (pentru că factorul electoral american este unul aproape insesizabil în Moldova), ci și pentru a preveni eventuale escaladări a situației politice interne, eventuale tulburări în masă a ordinii publice și degenerarea protestelor într-o mică revoluție. Atâta timp cât puterea are suportul SUA, posibilitatea unor tensiuni interne de proporții este una extrem de redusă. Or, nici o forţă de opoziţie, nici un factor de influenţă externă, şi nici o mişcare civică nu va îndrăzni să se gândească la careva revoluţii, ştiind că puterea actuală are suportul SUA. Să fiu înţeles corect: sunt departe de ideea că SUA ar putea avea careva tangenţe cu eventuale mici revoluţii în Moldova sau în oricare altă ţară. Pur şi simplu, acei ce pun la cale anumite scenarii ce ar depăşi limita protestelor paşnice tot timpul iau în calcul şi relaţiile pe care le are SUA cu o guvernare sau alta. Puterea actuală cunoaşte acest lucru, de aceea încearcă să-şi asigure relaţii cât mai bune cu SUA. De aceea, putem concluziona că și în perioada imediat următoare guvernarea va continua să accelereze în direcția fortificării relației cu SUA. Din instinct de autoconservare…

Dumitru Spătaru

Sondaj

  • Ce modificări la Constituţie sunt necesare?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...