[ X ]
Important4 Iulie 2018 07:00

(INTERVIU) Grigore Novac: În următoarele trei săptămâni vom avea claritate referitor la data alegerilor parlamentare

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul socialist Grigore Novac a vorbit despre situaţia politică creată după invalidarea rezultatelor alegerilor primarului capitalei, dar şi despre ce ar putea urma. 

T: Dle Novac, cum calificați situația creată după alegerilor primarului de Chișinău?

G.N.: Personal consider că este un precedent juridic foarte periculos pentru democrația care pretindem că o avem sau care vrem să o avem în RM. Mai departe eu cred că această hotărâre a tuturor instanțelor va fi un precedent care poate fi utilizat inclusiv în campaniile ulterioare, mă refer și la cea parlamentară din toamnă, și cele locale ce urmează. Desigur, instanța a avut suficient temei pentru a proceda astfel. Din punct de vedere politic, eu cred că Andrei Năstase intenționat a mers pe această cale. De ce spun intenționat? Deoarece dumnealui era și este jurist și nu putea să nu știe că încalcă legea. Mai mult ca atât, el nici nu a ascuns că pentru domnia sa primăria și alegerile locale sunt ca o trambulină pentru alegerile parlamentare din toamnă. Când zic că Năstase nu-și dorea fotoliul de primar, am și argumente în acest sens. Unul din argumente este că în cazul în care Năstase nimerea în fotoliul de primar, alegerile ar fi fost validate și ar fi avut un mandat deplin, în toamnă i-ar fi fost foarte greu să explice, din punct de vedere politic, de ce părăsește fotoliul și de ce el iarăşi lasă primăria fără un conducător. Atunci ar apărea întrebarea de ce a participat la scrutin, având intenția să participe la alegerile parlamentare? El cunoștea că, în situația în care merge la primărie, îi eliberează eșichierul de dreapta în totalitate Maiei Sandu. Acum ei spun că sunt prieteni, parteneri și formează așa o coaliție de dreapta de opoziție, dar în realitate ei sunt în primul rând oponenți politici, deoarece au același electorat și au un fel de ură reciprocă. Acum ei se iubesc așa forțat, dacă doriți un așa calificativ, însă cu siguranță pe viitor vom asista la un duel politic, la un război între cei doi, deoarece noi vom asista la înaintarea candidaților în circumscripțiile uninominale și aici o să fie mărul discordiei, când unul o să insiste să înainteze un candidat și altul va insista pe al său, iar asta va duce la conflicte.

T: Şi despre protestele dreptei pro-europene ce credeţi?

G.N.: Nu vor avea nici o finalitate. Spun asta deoarece eu am observat, am ascultat atent practic tot protestul de săptămâna trecută și cel mai recent tot. Acolo mesajele sunt total deplasate de cele care au fost propuse inițial. Inițial ideea era de a protesta împotriva nevalidării mandatului, dar, încetul cu încetul, dacă vedeți, se trece la alte segmente, cum ar fi mixtul, cum ar fi unirea cu România, nu știu ce are aici unirea cu România. Ați văzut săptămâna trecută erau și drapele românești și unii scandau unire cu toate că nu înțelegem care este legătura statului român aici. Ce statul român e vinovat pentru nevalidarea mandatului, poate statul român cumva rezolva problema asta? În general care este aici legătura României cu nevalidarea mandatului? Deci, prin urmare putem determina că accentele se deplasează şi eu cred că scopul lui Andrei Năstase a fost atins. Scopul lui era de a participa la alegerile locale pentru a ridica ratingul politic al partidului, a Platformei și al său personal. Noi vedeam în toate sondajele de opinie, inclusiv cel al IRI, că în primăvara anului curent ratingul lui Andrei Năstase și al Platformei DA era de circa 4 %, iar la ziua de azi, dacă facem un sondaj, cu siguranță este mult mai mare. Deci scopul a fost atins, ei prin participare la scrutin şi-a ridicat ratingul şi același lucru l-a făcut și Maia Sandu în alegerile prezidențiale. Atunci toată puterea și toate eforturile erau axate pe imaginea Maiei Sandu și pe imaginea PAS-ului. Atunci, Maia Sandu, într-o perioadă foarte scurtă de timp, chiar dacă se lansase în politică nu demult, a avut un salt de rating foarte mare, devansându-l pe Năstase. Acum Năstase era nevoit să se revanșeze. Vă zic lucruri pe care le cunosc personal, deoarece în primăvară erau probleme mari între Andrei Năstase și Maia Sandu, nu puteau conveni asupra candidatului, cine va fi candidat pentru municipiul Chișinău. La Bălți ați văzut Maia Sandu nu a cedat și a insistat să meargă cu candidatul său și la fel a făcut-o și Andrei Năstase.

T: Să înţeleg că credeţi că situaţia creată avantajează dreapta pro-europeană?

G.N.: Lor le trebuia inclusiv nevalidarea mandatului Primarului și ei au avut doar de câștigat din aceasta. De ce? Pentru ca să încalece acest val al protestelor, iar ceea ce au făcut arată că pentru ei miza este de a întinde aceste proteste până la alegerile parlamentare. Nu cred că protestele vor fi săptămânale – ele vor fi așa periodice, poate o dată la 2 săptămâni, având în vedere că suntem în perioada de vară, este perioada concediilor, plus la asta sunt lucrări agricole în câmp, sunt mai mulți factori care ne spun că nu vor fi proteste în masă, dar, cu siguranță, ele vor fi în toamnă și o să vedeți ce rating o să aibă Andrei Năstase. Va zice până atunci că iată chipurile Plahotniuc nu a permis să i se valideze mandatul, că i-au furat votul. Eu personal mi-am dorit că acest mandat să fie validat, să-i dăm posibilitatea lui Andrei Năstase să vină la Primărie să arate ce poate. Din punct de vedere politic s-a făcut o greşeală cu nevalidarea mandatului, dar pe de altă parte evident că instanța nu putea să facă excepție juridică în sens pentru că a fost încălcată legea.

În cazul dat ei au mers pe formula de a-l penaliza pe Năstase, dar nu este clar de ce l-au penalizat inclusiv pe Ion Ceban. Mă rog, Ion Ceban nu a făcut așa boroboațe cum le-a făcut Năstase, dar în consecință a fost penalizat și el.

Vom mai asista în următoarea perioadă la proteste și ei deja au anunțat unul pentru data de 26 august. Dacă nu mă înșeală memoria, vor face ceva de genul unei adunări naționale. Eu cred că această adunare națională nu va fi – noi nu trebuie să uităm un lucru şi anume că cetățenii RM țin minte foarte bine minte că tutorii lui Andrei Năstase au fost parteneri de afaceri ai lui Plahotniuc şi la ziua de azi au reglări de conturi, iar cetățenii RM au devenit ostatici.

Pe de altă parte, o avem pe Maia Sandu care până mai dăunăzi era în coaliție și vota bine mersi, cot la cot, cu Plahotniuc. Mai mult ca atât, a fost votată de Plahotniuc în funcția de ministru și atunci nu prea am observat o reacție negativă a Maiei Sandu, să iasă să spună: domnilor, eu îmi dau demisia că nu pot eu să fiu votată de un oligarh! Din contra, a asistat la toate celelalte fărădelegi care s-au făcut pe parcurs, ceea ce ține de concesionarea aeroportului, de scoaterea sumelor de bani din Banca Națională și plasarea în cele trei bănci problematice (vorbesc de Unibank, BEM și Banca Socială). Ați văzut că nu a fost să fie – dumneaei a făcut acest joc și-l face și în continuare. Eu cred că, dar asta este pur părerea mea personală, că Maia Sandu demult a bătut palma cu Plahotniuc ca să îl demoleze pe Andrei Năstase. Vreau să menționez un lucru: Maia Sandu și PD-ul lui Plahotniuc au aceiași tutori politici, care se află peste ocean. Vedem că Maia Sandu nu are careva parteneri serioși în Europa, dar îi are peste ocean, în SUA, un lucru care este și la PD, adică nu au acces PD-iștii în Europa dar au acces peste ocean și de la începutul acestui an cei de la PD au fost deja de 3 ori din Departamentul de Stat și lucrurile care se întâmplă nu au fost posibile fără blagoslovirea Departamentului de Stat. Eu nu cred că Plahotniuc și-ar fi luat inima în dinți ca să meargă împotriva Departamentului de stat ca să-l distrugă atât de tare pe Năstase, deci prin urmare este un joc bine regizat și totuși este o coaliție PD-PAS în care cred că nu este loc și pentru cei de la Platforma DA.

T: De ce nu protestează și socialiștii situația creată?

G.N.: Noi nu excludem varianta protestelor. Nu zicem că o să le facem, însă susținătorii noștri au foarte multe pretenții la organizatorii acestor proteste. Noi în rândurile susținătorilor noștri avem foarte mulți alolingvi și când în Piața Marii Adunări Naționale se scandează despre „ciuma roșie” sau a rușilor și mai răsună nu știu care alte calificative primitive, evident că susținătorii noștri nu privesc cu ochi buni acest lucru. Mai mult ca atât, ați văzut şi ceea ce ține de drapelele statelor străine, vorbesc în cazul dat de drapelul României și scandările despre unire. Cunoașteți care este poziția noastră – noi suntem stataliști, nu ruși, nu ucraineni, nu români, nu turci – noi suntem moldoveni, cetățeni a Republicii Moldova. Noi spunem peste tot și o să repetăm de câte ori va fi nevoie că suntem un stat independent, avem propria Constituție, avem propria legislație, suntem recunoscuți la nivel internațional și punct. Noi nu punem sub semnul întrebării existența acestui stat, pe când organizatorii acestor proteste fac asta, vorbesc de unire, vorbesc de distrugerea acestui stat, lucru pe care noi nu-l v-om accepta niciodată. Prin urmare să protestezi alături de astfel de persoane este cam complicat. Să protestăm separat ar fi altceva, e altă întrebare, doar că eu îmi amintesc că nu am avut doar o singură situație în care am fost învinuiți de faptul că chipurile noi ne băgăm peste ei, că este protestul lor. Riscăm să fim acuzaţi că acțiunea noastră de protest ar distrage atenția de la protestele lor, că ei sunt cei care protestează real nu noi.

T: Guvernarea vrea să modifice legislația despre alegeri. Îmi puteți spune ce părere aveți despre aceasta?

G.N.: Noi, dacă vorbim despre modificarea legislației, vorbim în primul rând despre modificarea unor articole care în principiu nu schimbă mare lucru. Dumneavoastră probabil aveți în vedere articolul 52 din Codul Electoral, ceea ce ține de agitația electorală. Ați văzut că astăzi tot mai multe voci vorbesc că agitația poate fi posibilă, poate fi imposibilă – deci sunt diferite opinii, însă nu este vorba despre modificarea sistemului de alegeri. Când vorbim de sistem, avem în vedere ca sistemul să fie proporțional, să fie sistemul mixt, să fie sistemul uninominal. Deci nu este vorba despre modificarea sistemului, dar de modificarea câtorva articole sau alineate din articole. Cred că este un lucru bine venit pentru a aduce lumină și claritate. Pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de situații dubioase, ar fi oportun poate de intervenit, de adus claritate, de a face explicite careva alineate pentru a nu lăsa loc de dispută și pentru a le fi mai ușor inclusiv juriștilor. Aici nu văd o problemă, este ok. Dar ceea ce ține de modificarea sistemului, asta deja e altceva – este imposibil deoarece legislația nu permite schimbarea regulilor de joc cu un an înainte de scrutinul propriu-zis.

T: Credeți că, dacă guvernarea va modifica legislația despre alegeri, protestele se vor încheia?

G.N.: Nu cred că se vor încheia. Scopul protestului nu este de a valida sau de a nevalida mandatul lui Năstase – scopul este de a-l victimiza pe Andrei Năstase. În al doilea rând, protestele nu vor continua dacă se vor modifica careva articole din Codul Electoral. Probabil cineva va fi satisfăcut, dacă se va modifica sistemul de vot, adică modalitatea, dar nu câteva articole. Deci nu are nimic una cu alta, protestele nu se vor opri. Ele vor continua în număr din ce în ce mai mic. O să vedeți că o să fie o dinamică tot mai negativă referitor la numărul protestatarilor.

T: În genere, cum credeți că va evolua situația politică în lunile următoare?

G.N.: În următoarele 2 luni de zile va fi un fel de vacuum informațional, va fi liniște la nivel internaţional. La nivelul RM vom asista la o criză de evenimente politice, având în vedere perioada concediilor. Începând cu 1 august, Parlamentul RM oficial va fi în concediu, evenimente nu vor fi, iar chiar dacă vor fi careva, vor ţine de Guvern. Adică vor fi foarte puține, deoarece generatorul de evenimente politice este Parlamentul, care pleacă în vacanţă pentru o lună de zile.

Totodată, în următoarele trei săptămâni vom avea claritate referitor la data alegerilor parlamentare: Parlamentul va vota și o să ne spună data – că o să fie în decembrie, că o să fie în ianuarie sau februarie, vom vedea când va fi, dar cred că o să avem data în următoarele trei săptămâni. Poate să fie şi săptămâna asta, poate să fie săptămâna viitoare, dar, cu siguranță, o să avem claritate și cu asta noi vom pleca în vacanță. Deci, votăm ultimele proiecte la sfârșit de iulie, toţi pleacă în vacanță și se întorc la mijloc de septembrie. În perioada asta de două luni de zile nu o să avem practic nici un eveniment politic.

Ștefan Volnițchi, stagiar

Sondaj

  • Cine are nevoie de presă liberă în Moldova?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...