[ X ]
Exclusiv13 Octombrie 2017 06:00

Ce a avut în vedere Preşedintele Igor Dodon când a vorbit despre o coaliţie pro-Moldova

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon fost întrebat: Recent, am auzit o declaraţie a Dvs. în care vorbeaţi despre necesitatea unei coaliţii pro-Moldova. Se încadrează această idee în politica anti-unionistă?

„Ideea respectivă a fost enunţată puţin în alt context şi anume în cel ce ţine de soluţionarea problemei transnistrene. Spuneam că există premise reale pentru soluţionarea acestei probleme după anul 2018, însă pentru aceasta va fi nevoie inclusiv ca la putere în Moldova să fie o forţă sau o coaliţie de forţe pro-Moldova. Fără aceasta pur şi simplu nu vom putea valorifica o oportunitate istorică ce ar putea apărea”, a declarat şeful statului.

Întrebat despre ce oportunitate vorbeşte, Igor Dodon a spus: „Astăzi, după o perioadă în care am asistat la tensionarea relaţiilor, Rusia şi Occidentul caută puncte de tangenţă la nivel internaţional pentru a reveni la normalitate. Transnistria ar putea deveni un astfel de punct. Cu atât mai mult că Angela Merkel a obţinut un nou mandat de Cancelar Federal al Germaniei, iar Vladimir Putin, cel mai probabil, va obţine un nou mandat de Preşedinte al Rusiei în 2018. Ştim că ambii au un interes aparte pentru problema transnistreană şi şi-ar dori soluţionarea ei, inclusiv reieşind din interesul de a crea un precedent internaţional pozitiv într-o lume în care izbucnesc tot mai multe conflicte teritoriale, dar şi dat fiind importanţa unui astfel de pas din punct de vedere istoric. Deci, se prefigurează anumite premise internaţionale favorabile soluţionării problemei transnistrene, iar pentru a le valorifica avem nevoie ca la putere în acel moment să fie politicieni pro-Moldova”.

Întrebat dacă solicitarea de atribuţii suplimentare, intenţia de trecere la forma prezidenţială de guvernare, are careva legătură cu o posibilă soluţionare a problemei transnistrene, Preşedintele a declarat: „Nu. Sunt două procese ce vor merge în paralel. Solicitarea privind trecerea la forma prezidenţială de guvernare a venit atât ca urmare a dorinţei expuse de cetăţeni, cu care noi suntem în contact permanent şi care văd cum Preşedintele e blocat în fiecare zi în intenţia sa de a-şi onora obligaţiunile asumate în faţa oamenilor şi de a soluţiona problemele cu care se confruntă ţara, cât şi ca un răspuns la presingu-l permanent pe care-l face puterea, încercând să înlăture din politică şi din procesul decizional un Preşedinte ales de către întreg poporul”.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.

Cristina Gurez

Sondaj

  • Care din ideile lansate de partidele din Moldova în ultimul timp vi se par mai reuşite?

    View Results

    Se încarcă ... Se încarcă ...
Politica online