TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 noiembrie 2025.
Declarațiile liderului MAN
Ion Ceban, lider al Mișcării Alternativa Națională (MAN), într-o declaraţie s-a referit la „testul pe care trebuia să-l treacă Guvernul, prin elaborarea proiectului Legii bugetului de stat pentru 2026”.
Numiri aprobate de Guvern
Guvernul, în ședință, a aprobat demisii și numiri. Valeriu Chiveri a fost rechemat oficial din funcția de Ambasador al Republicii Moldova în Ucraina, după ce a fost numit vicepremier pentru Reintegrare. Oleg Serebrian, Ambasador al Republicii Moldova în Turcia, a fost numit prin cumul Ambasador în Liban, Egipt și Iordania. Victor Durbală a fost eliberat din funcția de director al „Moldsilva”, în baza cererii de demisie. Andrei Ciocîltan a fost numit în funcția de secretar general interimar al Ministerului Afacerilor Interne.
O nouă discuție „EU Talks”
„Viitorul începe cu noi” a fost tema centrală a unei noi ediții a „EU Talks”, dedicată implicării tinerilor în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova. Evenimentul a reunit peste 100 de tineri din întreaga țară și a fost deschis de Iwona Piórko, ambasadoarea UE în Republica Moldova, și de Cristina Gherasimov, viceprim-ministră pentru Integrare Europeană.
Invitație la împădurire
Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, în cadrul ședinței Guvernului, a invitat jurnaliștii, membrii Cabinetului de Miniștri, dar și pe toți cetățenii să se alăture campaniei de împădurire #GenerațiaPădurii.
Cererea PSDE
Partidul Social Democrat European (PSDE) și-a exprimat profunda îngrijorare față de situația creată în urma neacordării ultimei tranșe de finanțare din partea Fondului Monetar Internațional către Republica Moldova și a cerut guvernării să întreprindă acțiuni urgente după suspendarea tranșei.
Rectificări la Legea bugetului
Guvernul a aprobat, în ședință, rectificări la Legea bugetului de stat pentru anul 2025. Modificările prevedeau redistribuirea resurselor bugetare pe trei dimensiuni mari: completarea Fondului de reducere a vulnerabilității energetice, acoperirea necesităților salariale, în special pentru profesori, și alocarea fondurilor necesare pentru plata indemnizaţiilor și altor măsuri sociale.
Acorduri cu CSI – denunțate
Guvernul a aprobat denunțarea a 7 acorduri semnate cu țările Comunității Statelor Independente (CSI). Unul dintre acestea, semnat în 1992 la Bișkek, permitea călătoria fără vize a cetățenilor CSI pe teritoriul statelor membre. Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a spus că decizia nu a schimbat nimic pentru cetățenii noștri și cetățenii statelor CSI, pentru că Republica Moldova a semnat acorduri bilaterale cu aproape toate țările CSI, iar călătoriile aveau loc în baza acestor acorduri.
Întâlnirile prim-ministrului
Rezultatele parteneriatului dintre Republica Moldova și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și proiectele realizate în comun în domeniile eficiență energetică, dezvoltare regională, justiție și mediu au fost discutate la întrevederea prim-ministrului Alexandru Munteanu cu Daniela Gasparikova, reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova. De asemenea, premierul a avut întâlniri cu Ambasadorul Canadei, Gavin Buchan, și cu Ambasadorul Italiei, Giuseppe Maria Perricone, cu care a discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale.
Declarația socialiștilor
Socialiștii, într-o declarație, s-au pronunțat categoric împotriva denunțării Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse privind crearea și funcționarea centrelor culturale.
Activităţile Cristinei Gherasimov
Viceprim-ministrul pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a anunțat crearea unui Grup de lucru consultativ, format din tineri din diverse regiuni ale țării, care să ajute acolo unde este nevoie și să fie mesageri ai integrării europene. În aceeași zi, oficialul a discutat cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, despre reformele realizate și prioritățile de pe agenda europeană a Republicii Moldova.
Invitația premierului
Premierul Alexandru Munteanu a anunțat, într-un video, că va merge cu colegii la plantat copaci la 15 noiembrie și a lansat o invitație pentru toată lumea să se alăture campaniei de împădurire.
Declarația CALM
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a venit cu o declarație în care și-a exprimat îngrijorarea față de faptul că autoritățile publice locale și asociația reprezentativă a acestora nu au fost reflectate în agenda Conferinței „Raportul de Extindere 2025 – progrese și priorități de viitor ale Republicii Moldova”, organizată de Biroul pentru Integrare Europeană.
Declarațiile MAN şi PSDE
Ion Ceban, liderul Mișcării Alternativa Națională (MAN), a declarat că Republica Moldova a ratat ultima tranșă de la Fondul Monetar Internațional, în valoare de 170 de milioane de dolari americani (circa 3 miliarde de lei), destinați pentru suport bugetar în 2025. Potrivit spuselor sale, acești bani au fost ratați din cauza faptului că Guvernul nu a făcut unele reforme pe care și le-a asumat sub formă de angajamente”, însă, în loc să vină cu clarificări și informații relevante la temă, cei de la guvernare tăceau. Și Partidul Social Democrat European a venit cu o declarație în care și-a exprimat profunda îngrijorare față de situația creată în urma neacordării ultimei tranșe de finanțare din partea FMI.
Anunțul lui Igor Grosu
Igor Grosu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, a anunţat că 5 deputați ai PAS – Maria Acbaș, Constantin Cheianu, Roman Cojuhari, Viorel Bostan și Nicolae Drăgănel, au decis să renunțe la mandate.
Vizita senatorilor români
O delegație a Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Senatul României s-a aflat într-o vizită în Republica Moldova în perioada 11-13 noiembrie. Delegația a fost condusă de senatoarea Nicoleta Pauliuc, președinta Comisiei. Senatorii din România au avut întrevederi cu conducerea țării, dar și cu mai mulți membri ai Cabinetului de miniștri.
Anunțul primarului capitalei
Ion Ceban, primarul capitalei, cu privire la clădirea abandonată a Hotelului Național, a anunțat că a dispus ca Pretura Centru să întrunească în ședință Comisia disciplinară, dar și că urmau să fie transmise repetat două demersuri: unul către agentul economic, pentru a securiza zona, și altul către Guvern, pentru a amplasa paza de stat în preajma clădirii fostului Hotel Național, dar și în preajma altor obiective de stat care prezintă pericol pe teritoriul Chișinăului.
Aviz pozitiv pentru Victor Agrici
Comisia juridică, pentru numiri și imunități a Parlamentului a avizat candidatura lui Victor Agrici pentru funcția de Secretar General al Parlamentului. Totodată, Comisia a examinat proiectele de hotărâre privind demisia deputatelor Fracțiunii parlamentare „Partidul Nostru”, Nina Cereteu și Stela Onuțu.
Demisii la SPPS
Serviciul de Protecție și Pază de Stat a rămas fără șef. Prin decret prezidențial, Vasile Popa a fost eliberat din funcția de director al SPPS. Printr-un alt decret, Vitalie Lupașcu a fost eliberat din funcția de director adjunct al SPPS. Zinaida Popa, președintele fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate în Consiliul Municipal Chișinău, a venit cu o reacție la demisia soțului său, Vasile Popa, spunând că demisia era „o binecuvântare” pentru familia lor.
Scrisoare către Comisia de la Veneția
Partidul Republican „Inima Moldovei” a pregătit și a expediat o adresare oficială Secretarului General al Consiliului Europei, Alain Berset, şi Secretarului Comisiei de la Veneţia, Simona Granat-Menghini, în care a solicitat Comisiei de la Veneţia să verifice conformitatea cu standardele Consiliului Europei a prevederilor art. 21 din Legea privind partidele politice, în special în ceea ce ţinea de posibilitatea limitării activităţii unui partid şi excluderea acestuia din cursa electorală pe baza unor suspiciuni, în absenţa unui act judecătoresc definitiv.
Declarația PLDM
Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o declarație, a constatat că „debutul Guvernului Munteanu nu a reprezentat începutul unei noi etape de guvernare, ci prelungirea unei stări de inerție administrativă, a lipsei de viziune operațională și a absenței de leadership public”.
Raport al SIS
Ziarul de Gardă a publicat un raport întocmit de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) în 2023 care arăta că o companie administrată de deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Maria Acbaș, a primit, prin intermediari, donații de circa 20 de mii de euro care ar fi provenit de la Ilan Șor.
Decizia ASP
După o perioadă de 3 luni, Agenția Servicii Publice (ASP) a emis decizia privind retragerea lui Fadei Nagacevschi din conducerea Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei. Fostul ministru al Justiției a confirmat că procesul s-a încheiat.
Acuzațiile lui Vlad Filat
Vlad Filat, președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, a publicat o analiză în care a acuzat guvernarea de iresponsabilitate în gestionarea finanțelor publice, afirmând că rectificarea bugetului de stat arăta cum nu trebuie guvernată o țară.
Rezultatele sondajului Omnibus
Compania Ateș Research Group a prezentat, în cadrul unei conferințe, concluziile sondajului de tip Omnibus realizat în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie. Potrivit studiului, 53,2% dintre respondenți considerau că țara merge într-o direcție bună. 37% dintre moldoveni considerau că situația economică a familiei se va îmbunătăți în următoarele 12 luni, iar cea mai mare necesitate era creșterea salariilor și pensiilor. La capitolul încrederii politice, Maia Sandu, președintele țării, a obținut 41,1%, fiind urmată de premierul Alexandru Munteanu – cu 9,2%, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu 9,1%.
sursa: Almanah Politic 2025







