[ X ]
Important3 Noiembrie 2026 11:54

Principesa Maria a României efectuează o vizită în Republica Moldova

Alteța Sa Regală Principesa Maria a României efectuează, în zilele de 2 și 3 noiembrie, o vizită în Republica Moldova, dedicată noilor sedii ale Organizației Umanitare Concordia, aflată sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale, din anul 2015, informează TRIBUNA.

Potrivit Familiei Regale a României, este a noua vizită externă a Familiei Regale din anul 2026, după vizitele Principesei Sofia în Grecia (ianuarie), Polonia (februarie) și Italia (martie), vizita Principelui Radu în Republica Arabă Egipt (aprilie), vizita Majestății Sale și a Principelui Radu în Regatul Suediei (aprilie-mai), a Principelui Radu în Republica Turcia (mai), Republica Moldova (mai) și vizita Majestății Sale și a Principelui Radu în Spania (iulie). Este, de asemenea, a 25-a vizită a Familiei Regale a României în Republica Moldova din ultimele două decenii. Regele Mihai, Custodele Coroanei Margareta, Principele Radu, Principesa Sofia și Principesa Maria au vizitat Chișinău, Bălți, Orhei, Soroca, Comrat, Cahul, Ialoveni și multe alte localități din țară, de mai multe ori, în anii 2005, 2006, 2013, 2015, 2016, 2017, 2022, 2023, 2024, 2025 și 2026.

Luni, 2 noiembrie, la Aeroportul Internațional Chișinău, Principesa Maria a fost întâmpinată de Bernhard Drumel, directorul general Concordia, alături de doamna Tatiana Baltă și domnul Vadim Țărnă, directori executivi ai filialei locale.

Programul a continuat cu vizita la Sediul Central al organizației. Aici, cei doi directori executivi i-au prezentat Principesei Maria noile spații, precum și o sinteză a activității Concordia în Republica Moldova. Ulterior, în cadrul unei ședințe de lucru la care a participat și domnul Michael Schieder, expert în politici publice și reprezentant al Ambasadorul Austriei în Republica Moldova, au fost expuse proiectele planificate pentru anul următor. Tot la sediul central, oaspeții au asistat la o activitate comună desfășurată de membrii Clubului Tinerilor din cadrul Concordia. A urmat o întâlnire cu membri juniori ai Concordia, în cadrul căreia tinerii au avut discuții libere împreună cu Principesa Maria despre viitor, implicarea în societate și educație.

Pe întregul parcurs al vizitei, a fost prezentă și doamna Elena Matache, director internațional programe.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Protecţia producătorilor agricoli prin prisma integrării europene  În ultimii ani, se discută mult despre procesul de integrare europeană în care este antrenată Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...