(ACUM 1 AN) Noii miniștri – prezentați
TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 noiembrie 2025.
Noii miniștri – prezentați
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a prezentat noii membri ai Guvernului echipelor din cadrul ministerelor. Premierul le-a urat succes fiecărui ministru și echipelor acestora, subliniind că, prin efort comun, Republica Moldova va reuși să continue procesul de transformare într-o țară prosperă și să accelereze pe calea integrării europene.
Conferința Nataliei Plugaru
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că Guvernul va oferi compensații la energie pentru sezonul rece 2025-2026 și a îndemnat consumatorii casnici să se înscrie la programul guvernamental „Ajutor la contor”, pe platforma compensatii.gov.md.
Consultări lansate de CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a lansat consultări publice repetate a proiectului de hotărâre „Pentru aprobarea Metodologiei de efectuare a misiunii pe baza procedurilor convenite privind gestiunea financiară a partidelor politice”. De asemenea, Comisia a informat alegătorii din localitățile unde pe 16 noiembrie 2025 urmau să aibă loc alegeri locale noi că pot depune cereri privind votarea la locul aflării.
Anunțul BIE
Biroul pentru Integrare Europeană (BIE) a anunțat că etapa de transmitere a lucrărilor pentru concursul de ilustrații „Crăciunul mEU acasă” s-a încheiat. Lucrarea câștigătoare urma să devină imaginea felicitărilor oficiale de Crăciun 2026 ale Biroului pentru Integrare Europeană, care vor fi expediate tuturor partenerilor săi.
Analiza lui Vlad Filat
Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, a publicat o analiză în care a venit cu dovezi că „Republica Moldova îmbătrânește rapid: țara se stinge demografic”.
Mihai Popșoi – la Conferința UNESCO
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi a participat la lucrările celei de-a 43-a sesiuni a Conferinței Generale a UNESCO. În cadrul reuniunii, ministrul a subliniat importanța cooperării internaționale în promovarea păcii, educației, culturii și respectului pentru diversitate.
Sentință pentru finanțare ilegală
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președintei oficiului teritorial Edineț al fostului Partid Politic „Șor”, privind săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat. Instanța i-a aplicat o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani cu executarea acesteia în penitenciar semiînchis pentru femei și a privat-o de dreptul de a exercita activități de organizare contabilă și financiară în cadrul partidelor politice, precum și de dreptul de a fi membru în partide politice pe o durată de 5 ani.
O nouă rundă de VMS
Ministerul Finanțelor a deschis o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat (VMS) – disponibilă online pe eVMS.md. Perioada de subscriere era 3-12 noiembrie 2025.
Declarațiile lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul capitalei, în cadrul ședinței serviciilor Primăriei, a anunțat că vor fi pregătite o serie de propuneri privind problemele din Chișinău și vor fi înaintate noului Guvern. De asemenea, edilul a spus că a discutat cu prim-ministrul Alexandru Munteanu despre necesitatea unor întrevederi mai ample privind problemele și prioritățile capitalei. Tot în cadrul ședinței, primarul a spus că în zilele următoare va marca 2 ani de activitate în al doilea mandat și va veni cu un raport.
Cererile procurorilor
Procurorii, în cadrul unei ședințe la Judecătoria Buiucani, au cerut ca fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, să fie condamnat la 15 ani de închisoare și privat de dreptul de a ocupa funcții publice timp de 15 ani. Acuzatorii au solicitat și menținerea sechestrului pe terenul casei sale de locuit și a imobilului, dar și asupra unui cont bancar. În total, era vorba de peste 3 milioane de lei și 20 000 de euro. Constantin Țuțu nu a fost prezent la ședință. El pleda nevinovat.
Solicitarea ALDE
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) a solicitat Parlamentului adoptarea de urgență a Legii privind funcționarea limbii române, calificând inițiativa drept o prioritate națională absolută.
sursa: Almanah Politic 2025







