TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 31 octombrie 2025.
Discuția Maiei Sandu cu Maria Luís Albuquerque
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Maria Luís Albuquerque, comisara europeană pentru Servicii Financiare și Uniunea Economiilor și Investițiilor. Discuțiile s-au axat pe aprofundarea cooperării economice și financiare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în contextul avansării procesului de integrare europeană.
Ședința Alianței „Moldovenii”
A avut loc ședința Consiliului Politic Național al Partidului Alianța „Moldovenii”, în cadrul căreia a fost ales noul președinte al formațiunii – Dumitru Roibu. De asemenea, Partidul Alianța „Moldovenii” s-a adresat premierului desemnat Alexandru Munteanu, solicitându-i să studieze Strategia de dezvoltare a Republicii Moldova, elaborată de partid
Funcție pentru Nicu Popescu
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind numirea lui Nicu Popescu în funcția de emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice. Emisarul special pentru afaceri europene și parteneriate strategice avea mandatul de a consolida sprijinul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, de a avansa dimensiunea politică a procesului de aderare și de a dezvolta relațiile cu partenerii strategici ai țării pentru consolidarea păcii și securității, în strânsă cooperare cu Președintele Republicii, Guvernul și Parlamentul. Ulterior, Nicu Popescu a anunțat că va renunța la funcția de deputat și se va dedica funcției de emisar.
Vot de încredere pentru Guvern
Parlamentul a oferit votul de încredere Cabinetului de miniștri, condus de Alexandru Munteanu și a aprobat programul de guvernare „UE, pace, dezvoltare”. Susținerea pentru noul Guvern a fost exprimată de 55 de deputați ai majorității parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate. Echipa Guvernului, propusă de Alexandru Munteanu, era: Eugen Osmochescu – viceprim-ministru, ministru al Economiei și Digitalizării; Mihai Popșoi – viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe; Vladimir Bolea – viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale; Cristina Gherasimov – viceprim-ministru pentru Integrare Europeană; Valeriu Chiveri – viceprim-ministru pentru Reintegrare; Dan Perciun – ministru al Educației; Ludmila Catlabuga – ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare; Daniella Misail-Nichitin – ministru al Afacerilor Interne; Vladimir Cojuhari – ministru al Justiției; Andrian Gavriliță – ministru al Finanțelor; Natalia Plugaru – ministru al Protecției Sociale; Emil Ceban – ministru al Sănătății; Gheorghe Hajder – ministru al Mediului; Cristian Jardan – ministru al Culturii; Dorin Junghietu – ministru al Energiei; Anatolie Nosatîi – ministru al Apărării.
8 deputați au demisionat
Parlamentul a luat act de demisia a 8 deputați. 5 parlamentari au renunțat la mandat, după ce au devenit membri ai cabinetului de miniștri condus de Prim-ministrul Alexandru Munteanu: Vladimir Bolea, Mihai Popșoi, Dan Perciun, Ludmila Catlabuga și Emil Ceban. Totodată, Dorin Recean și Artur Mija au depus cereri de demisie după ce, anterior, au anunțat că se retrag din politică. Iar Nicolae Popescu și-a dat demisia după ce a fost numit în funcția de emisar special al președintelui Republicii Moldova pentru afaceri europene și parteneriate strategice.
Propunerea lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, a atenționat în privința criticei dure a Consiliului Europei la adresa Republicii Moldova cu privire la funcționarea administrației publice locale. Aceasta se conţinea într-un raport al CE. Edilul a propus ca raportul să fie examinat de autoritățile centrale din Republica Moldova, împreună cu CALM, și să fie preluate recomandările Consiliului Europei pentru a fi implementate.
Decizia judecății
Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare în privința președinților oficiilor teritoriale Criuleni și Ialoveni ale fostului Partid „Șor”, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic de către un grup criminal organizat. Instanța le-a aplicat ambilor o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 4 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii de conducere în partide politice. Pedeapsa dispusă a fost suspendată condiționat pe un termen de probațiune de 3 ani.
Solicitarea PNM
Partidul Național Moldovenesc (PNM) a solicitat Guvernului Republicii Moldova să modifice legislația astfel încât persoanele cu dizabilități care desfășurau activitate economică – inclusiv prin gospodării țărănești sau întreprinderi individuale – să continue să beneficieze de asigurare medicală achitată de stat, fără obligația de a plăti prima în sumă fixă.
sursa: Almanah Politic 2025







