Expertul Igor Munteanu a constatat că, pe 1 octombrie 2026, Guvernul a propus înlocuirea celor 32 de raioane cu 3 regiuni: Nord, Centru și Sud. Ideea de a renunța la raioane este bună. Problema este că noile „regiuni” nu sunt, de fapt, regiuni, informează TRIBUNA. 

„Concomitent, modelul guvernului menține separate de regionalizare cele 2 municipii Bălți, Chișinău, Unitatea Taraclia, UTAG și raioanele estice (Transnistria). Avem o colecție bizară de unități, diferite ca mărime, ca identitate, ca forță economică și aspirații. Între timp, chiar dacă există și alternative fezabile, guvernul continuă să-și urmeze cursul după sloganul ”variagii nu se predau”, a menționat el.

Fostul deputat a spus că e vorba de „regiuni doar cu numele”: „Uniunea Europeană recunoaște ca regiuni de programare (nivelul NUTS 2) unitățile cu cel puțin 800.000 de locuitori. Toate cele trei regiuni propuse sunt sub acest prag: Nordul are circa 514.000 de locuitori, Centrul circa 670.000, iar Sudul doar 280.000. Ca mărime, ele corespund unor raioane mai largi, dar pentru că acest nivel II va avea mai puține atribuții legale decât fostele raioane, însăși ideea alegerii lor e discutabilă. Rezultă unități mai mari, dar fără putere reală de a planifica dezvoltarea”.

Potrivit spuselor sale, prețul deja plătit: „Admitem că Guvernul a investit mult în propriul model: a făcut peste 1.000 de consultări în teritoriu; a prezentat o hartă după propriul scenariu, intens promovată în presa oficială, inițial cu 10 unități, iar apoi abandonat; a accelerat amalgamarea primăriilor, de la 892 la 292; a făcut un angajament public personal al premierului; a adoptat un calendar strâns, cu legislația programată în această toamnă și alegeri locale în 2027. Toate acestea se numesc în politici publice ”sunk costs”, costuri înecate. Aceste resurse sunt deja cheltuite, adică irecuperabile. Dar el nu se recuperează prin încăpățânarea de a nu respinge orice fel de îmbunătățiri la acest model și nici prin negarea oricărei posibilități de a oferi alternative de politici publice la un curs, care are consecințe. În practică, costurile angajate (sunk costs) devin adesea principalul motiv pentru a păstra erori sistemice”.

Igor Munteanu a mai spus că sunt 4 mecanisme care explică rezistența guvernului la alte opinii:

a). Escaladarea angajamentului. Cu cât un guvern a investit mai mult public într-o soluție, cu atât îi este mai greu să o abandoneze, pentru că ar însemna să-și recunoască eroarea.

b). Evitarea vinei. Acceptarea unui alt model ar crea un responsabil vizibil pentru o greșeală strategică, la scurt timp după un prim viraj. De aceea, criticile sunt tratate ca opoziție, nu ca informație utilă.

c). Inerția instituțională. Cele trei regiuni reproduc aproape exact harta regiunilor de dezvoltare create în 2006. Nu se construiește ceva nou, ci se transformă în nivel administrativ o structură veche de 20 de ani, care are deja oamenii și interesele ei.

d). Sensibilitățile identitare. Statutul separat al Taracliei, statutul special al Găgăuziei și excluderea Chișinăului și Bălțiului din regiuni fragmentează harta. Sunt constrângeri legitime, dar ele explică de ce regiunile ies prea mici, nu justifică acest rezultat.

4). Întrebarea care contează. Dacă Guvernul ar decide astăzi de la zero, ar alege regiuni care nu corespund standardelor europene? Probabil că nu. Mai mult, schimbarea de curs nu ar anula efortul depus: amalgamarea primăriilor și experiența consultărilor rămân utile și într-un model cu regiuni de nivel NUTS 2, așa cum IDIS și CALM au propus săptămâna trecută și la care eveniment reprezentanții guvernului au lipsit. În spiritul unor consultări pe care cineva o simulează atent, dar n-o acceptă în mod ironic.

„Dacă angajații acestui guvern ar vrea să învețe ce înseamnă ”sunk costs” și cum să evite greșelile mari, ar trebui să știe că adevăratul cost nu este cel deja plătit, ci cel care urmează. Regiunile viitoare, incompatibile cu standardele europene, vor cere în mod negreșit o a doua reformă înainte ca Republica Moldova să poată accesa fondurile de coeziune, adică dublarea costurilor administrative și politice. Guvernul a arătat deja că își poate corecta cursul, când a renunțat la varianta celor 10 unități (prezentate în martie 2026). O nouă corecție, prezentată ca etapă de completare a reformei, ar costa mai puțin decât să insite într-un model slab, plin de inconsistențe și lipsit de fundamentul teoretic și practic al certitudinii unor politici publice, ca la carte. Parol”, a concluzionat el.