Ambasadorul SUA, Joseph Mark Burkhalter, a susținut un discurs principal în cadrul unei discuții de panel la Forumul de Securitate al Republicii Moldova, alături de viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, alți lideri din Republica Moldova și reprezentanți ai organizațiilor internaționale, informează TRIBUNA.
În discursul său, care a evidențiat provocările de securitate cu care se confruntă Republica Moldova – de la încălcările spațiului aerian și amenințările cibernetice până la presiunile asupra infrastructurii critice și a mediului informațional, ambasadorul Burkhalter a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova.







