Deputata Angela Cutasevici, fost viceprimar al capitalei, a venit cu un mesaj de felicitare pentru profesori, informează TRIBUNA.
„Dragi profesori, dragi colegi, astăzi, 5 octombrie, la nivel mondial este celebrată ziua Dvs.., o zi de recunoștință pentru munca prin care formați oameni și influențați viitorul întregii societăți.
Ziua Mondială a Profesorilor a fost instituită în 1994. Data amintește de adoptarea, la 5 octombrie 1966, a Recomandării Organizației Internaționale a Muncii și UNESCO privind statutul cadrelor didactice. Anul acesta se împlinesc 60 de ani de la adoptarea documentului. Tema UNESCO pune în centru protejarea profesiei, consolidarea statutului profesorului și viitorul educației.
Dincolo de această aniversare sunt lecțiile Dvs., pregătite cu grijă, răbdarea de a explica încă o dată și atenția acordată unui copil care are nevoie de încurajare. Sunt talentele descoperite și cuvintele rostite la momentul potrivit, pe care discipolii le păstrează uneori o viață întreagă.
Munca Dvs. are nevoie de recunoaștere și de sprijin în fiecare zi”, a menționat ea.
Politiciana a spus că, UNESCO recomandă salarii pe măsura calificării și responsabilității, condiții adecvate de muncă, timp pentru pregătirea lecțiilor, formare continuă gratuită și participarea profesorilor la deciziile despre educație. Recomandările vizează atât atragerea tinerilor, cât și păstrarea în profesie a cadrelor care lucrează deja în școală.
„Pentru Republica Moldova, aceste recomandări sunt deosebit de actuale. Potrivit Biroului Național de Statistică, în anul de studii 2025/2026, 7,5% dintre cadrele didactice și de conducere din învățământul primar și secundar general aveau sub 30 de ani, în timp ce 22,3% aveau 60 de ani și peste.
Profesorii aflați la început de drum au nevoie de îndrumare și stabilitate. Experiența celor care au educat generații are nevoie de apreciere și valorificare. Politicile statului pot susține aceste nevoi prin finanțare și prin consultarea oamenilor din școală.
Sperăm ca, din 2027, promisiunile privind majorarea salariilor să se regăsească în veniturile profesorilor, astfel încât munca și responsabilitatea Dvs. să fie răsplătite pe măsură.
Dragi colegi, vă mulțumesc pentru fiecare lecție, pentru exigență, răbdare și încurajările oferite discipolilor Dvs. Bucuria fiecărei reușite a lor vă aparține deopotrivă.
Vă doresc sănătate, împlinire profesională și respectul pe care îl merită această profesie. Să aveți alături elevi curioși, părinți implicați și colegi pe care vă puteți baza.
La mulți ani de Ziua profesională a lucrătorilor din învățământ!”, a mai declarat Angela Cutasevici.







