Comisia pentru politică externă a audiat raportul Ministerului Afacerilor Externe privind obiectivele diplomației economice ale Republicii Moldova, prezentat de viceprim-ministrul și ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi. La ședință au participat și 66 de consuli onorifici, informează TRIBUNA.
Potrivit documentului, principalele obiective ale diplomației economice sunt atragerea investițiilor, creșterea exporturilor de produse autohtone și consolidarea imaginii Republicii Moldova ca destinație turistică atractivă. În acest scop, în perioada ianuarie–septembrie 2026, MAE a organizat forumuri de afaceri bilaterale și vizite de afaceri și a consolidat cooperarea cu partenerii de dezvoltare și cu organizațiile economice internaționale.
Anul acesta, MAE a pus bazele unui sistem mai eficient de diplomație economică. A fost introdus un mecanism unitar de coordonare, care clarifică responsabilitățile instituțiilor și elimină suprapunerile; a fost actualizat cadrul de activitate al consilierilor comercial-economici și au fost stabiliți indicatori de performanță pentru evaluarea activității acestora.

În aceeași perioadă, misiunile diplomatice ale Republicii Moldova au organizat peste 30 de evenimente de promovare economică în mai mult de 20 de țări, dedicate în special promovării vinurilor, produselor agroalimentare și cosmeticelor. Au fost facilitate întâlniri între companiile moldovenești și parteneri și investitori străini, inclusiv prin participarea la târguri, forumuri și misiuni de afaceri.
Vinul moldovenesc a rămas unul dintre principalele instrumente de promovare a țării, prin evenimente și degustări organizate în mai multe state, printre care Polonia, Cehia, Suedia, Coreea de Sud și SUA. Misiunile diplomatice au promovat și turismul, cultura și produsele autohtone, inclusiv prin colaborări cu jurnaliști și creatori de conținut străini.

Prioritățile MAE pentru sfârșitul anului 2026 și pentru 2027 sunt extinderea contactelor economice cu piețe din Africa, America Latină, Asia și Oceania, inclusiv prin organizarea de forumuri și misiuni de afaceri, precum și lansarea Rețelei Ambasadorilor Economici ai Republicii Moldova. Ministerul va continua să sprijine producătorii autohtoni și exporturile, prin facilitarea accesului pe noi piețe și reducerea blocajelor de la frontieră. Totodată, Republica Moldova va fi promovată ca destinație pentru investiții, afaceri și turism, inclusiv prin proiectul „Ambassador Wine of the Republic of Moldova”.
Republica Moldova are peste 90 de consuli onorifici – persoane care nu sunt salarizate de stat, dar care reprezintă interesele țării în alte state și contribuie la dezvoltarea relațiilor economice, comerciale, culturale și investiționale.







