[ X ]
Important1 Octombrie 2026 11:42

Deputații MAN au depus o plângere la Procuratura Generală privind situația de pe Nistru

Deputații Mișcării Alternativa Națională au depus o plângere la Procuratura Generală, solicitând investigarea modului în care autoritățile centrale au gestionat criza hidrologică de pe râul Nistru, informează TRIBUNA. 

În plângere se menționează că situația critică era cunoscută autorităților înainte de producerea consecințelor. Potrivit documentului, autoritățile Republicii Moldova ar fi știut încă din 25 septembrie despre stoparea deversărilor de apă din lacul de acumulare Novodnestrovsk.

Deputații MAN solicită Procuraturii să stabilească cine și când a fost informat despre această situație, ce decizii au fost luate și ce măsuri au fost întreprinse pentru prevenirea sau diminuarea consecințelor. De asemenea, se cere verificarea discuțiilor purtate cu partea ucraineană privind regimul deversărilor și a poziției reprezentanților Republicii Moldova în cadrul Comisiei Nistrene.

În sesizare este invocat și faptul că, anterior, Ministerul Mediului a refuzat solicitarea Comisiei pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău de a include un reprezentant al Primăriei în Comisia Nistreană.

Autorii plângerii susțin că diminuarea drastică a debitului a produs consecințe grave asupra ecosistemului Nistrului și a creat riscuri pentru alimentarea cu apă potabilă. Nistrul reprezintă principala sursă de apă pentru Chișinău și alimentează, de asemenea, municipiul Bălți și numeroase alte localități.

Deputații solicită investigarea faptelor sub aspectul neglijenței în serviciu, iar în funcție de probele acumulate – verificarea eventualelor elemente de abuz sau exces de putere și a infracțiunilor ecologice. Plângerea solicită inclusiv examinarea eventualelor elemente ale infracțiunii de ecocid și identificarea persoanelor cu funcții de răspundere responsabile.

MAN cere o investigație completă pentru a stabili dacă autoritățile centrale, deși cunoșteau riscurile, au întreprins la timp toate măsurile necesare pentru protejarea Nistrului și a alimentării cu apă a populației.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...