[ X ]
Important30 Septembrie 2026 15:23

Autoritățile fiscale din Republica Moldova vor putea solicita sprijinul statelor membre ale UE pentru recuperarea creanțelor fiscale

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, proiectul de lege cu privire la asistența reciprocă în materie de recuperare a creanțelor legate de taxe, impozite, drepturi și alte măsuri. Documentul va permite Republicii Moldova și statelor membre ale Uniunii Europene să se sprijine reciproc în recuperarea creanțelor fiscale și stabilește procedurile necesare pentru această cooperare, informează TRIBUNA.

Astfel, autoritățile fiscale din Republica Moldova vor putea solicita sprijinul statelor membre ale UE pentru recuperarea creanțelor fiscale, iar Republica Moldova va putea acorda asistență pentru recuperarea creanțelor stabilite în statele membre. Proiectul reglementează schimbul de informații, notificarea documentelor, transmiterea cererilor de recuperare și aplicarea măsurilor asigurătorii.

Totodată, proiectul prevede consolidarea atribuțiilor Serviciului Fiscal de Stat și alinierea cadrului național la prevederile UE în domeniu. Măsura va contribui la eficientizarea recuperării creanțelor fiscale și la aprofundarea cooperării fiscale cu statele membre ale UE, în contextul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...