Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a venit cu o reacție la protestul de astăzi de la sediul instituției, precizând că respectă dreptul cetățenilor de a protesta și de a-și exprima nemulțumirea, informează TRIBUNA.
În același timp, Agenția a menționat că e necesar ca dezbaterea publică să se bazeze pe informații complete privind responsabilitățile fiecărei instituții și mecanismul prin care se formează prețul la gaze.
ANRE a reiterat că procesul de aprobare a prețurilor reglementate a fost unul transparent, iar opinia publică a fost informată la fiecare etapă. Solicitările furnizorilor, proiectele de hotărâre, informațiile privind fundamentarea acestora și anunțurile privind ședințele publice au fost publicate pe pagina oficială a ANRE. Totodată, informațiile au fost comunicate public prin intermediul canalelor oficiale de comunicare ale Agenției, inclusiv pe rețelele de socializare.
„Subiectul prețurilor la gazelor naturale a fost discutat în mai multe formate publice, inclusiv în cadrul audierilor organizate pe platforma Parlamentului, la care au participat reprezentanți ai ANRE și ai altor instituții implicate. De asemenea, ANRE a oferit explicații și a purtat discuții cu reprezentanți ai partidelor politice, inclusiv ai opoziției, precum și cu experți, reprezentanți ai societății civile, mass-media și alte persoane interesate.
Prin urmare, deciziile nu sunt luate în afara unui proces public sau fără posibilitatea de a fi examinate și discutate. Calculele care au stau la baza deciziilor sunt puse la dispoziția publicului, iar procesul decizional se desfășoară în cadrul legal și în baza metodologiilor aprobate”, a mai comunicat Agenția.







