Licitația pentru extinderea Aeroportului Internațional Chișinău urmează să fie modificată. O decizie în acest sens a fost luată după ce a fost desemnat un câștigător, informează TRIBUNA.
„Aeroportul Internațional Chișinău a depășit anul trecut în premieră pragul de 5 milioane de pasageri și a încheiat anul cu peste 6 milioane de pasageri. Este o creștere de peste 2 ori în decursul a 2 ani (2023 versus 2025), care depășește capacitatea reală a Aeroportului. Extinderea aeroportului este o necesitate critică, motiv pentru care au fost organizate mai multe runde de licitații. În fața unui asemenea ritm de creștere și a obligației Aeroportului de a asigura confortul pasagerilor, siguranța zborurilor, precum și de a crește capacitatea de procesare a noilor fluxuri turistice și economice, obiectivul Aeroportului este să livreze rapid proiectul, cu respectarea strictă a cerințelor legale și cheltuirea responsabilă a resurselor financiare.
Ultima licitație a fost lansată pe 7 mai 2026, cu termen de depunere pe 19 iunie, la care au participat 4 companii. Pe 31 iulie a fost declarată câștigătoare compania cu cea mai mică ofertă. Pe 10 august, 2 companii din cele 4 participante au contestat, iar Autoritatea Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) a emis, la 7 septembrie 2026, decizia privind contestațiile formulate pe marginea rezultatelor procedurii de achiziție pentru lucrările de reconstruire, replanificare parțială și extindere a terminalului aeroportuar și a dispus anularea Deciziei de atribuire nr. 140/D/2026 din 31 iulie 2026 și reevaluarea ofertei operatorului economic desemnat anterior câștigător” – se spune în comunicatul Aeroportului.
Aeroportul a luat act de decizia ANSC și, în conformitate cu măsurile de remediere stabilite în decizie, grupul de lucru al Aeroportului urmează să reevalueze oferta, ținând cont de constatările expuse și să finalizeze procedura în conformitate cu cadrul legal aplicabil, menționând că procedura de achiziție nu este anulată, este revizuit doar calendarul anterior pentru a remedia aspectele menționate de ANSC.
„Grupul de lucru va îndeplini solicitările expuse în decizia ANSC și va corecta cele două observații. În primul rând, vom solicita ofertantului câștigător extinderea garanției bancare, în baza faptului că ANSC a menționat ca problemă faptul că ofertantul a demonstrat existența garanției bancare până pe 16 octombrie, fiind necesară până la 17 octombrie. Accentuăm că garanția bancară era valabilă în momentul luării deciziei cu privire la câștigător, iar solicitarea de a prelungi garanția este un mecanism prevăzut de cadrul normativ în vigoare cu privire la procedura de achiziții.
În al doilea rând, grupul de lucru al Aeroportului va reevalua oferta și va examina indicatorii de lichiditate nu doar în mod individual pentru ofertantul câștigător, ci prin prisma parteneriatului asumat cu o altă companie, cu care se află în parteneriat pentru execuția lucrărilor”, se mai spune în comunicat.







