„Starea finanţelor publice se agravează de la o zi la alta, iar datoria de stat şi creşterea deficitului bugetar sunt cele două pietre de moară care trag Moldova la fund. Autorităţile însă se fac a nu înţelege cât de gravă este situaţia” – a constatat Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, informează TRIBUNA.
Politiciana a precizat că datoria de stat a depăşit deja 149 miliarde de lei. Guvernul a ajuns să se împrumute lunar cu 3-5 miliarde de lei. Dacă acest tempou va fi păstrat şi în lunile următoare, la finele anului curent, datoria de stat se va ridica la peste 160 miliarde de lei, depăşind valoarea totală a proprietăţii publice administrate de Guvern, care e de circa 157 miliarde de lei. Numai în 2026, Moldova trebuie să achite dobânzi pentru împrumuturile luate anterior în valoare de 6,3 miliarde de lei.
„Ca să înţelegem cât de gravă e situaţia, haideţi să analizăm datele pentru luna iulie a anului curent. Numai în iulie datoria de stat internă a crescut cu 400 milioane lei. Guvernul a vândut hârtii de valoare de stat în sumă de 2,9 miliarde de lei şi a achitat pentru hârtiile de valoare de stat emise anterior 2,5 miliarde de lei. Cât despre datoria externă, trebuie de menţionat că în iulie au fost contractate noi credite în valoare de 160 milioane lei, iar pentru achitarea creditelor contractate anterior s-au cheltuit 230 milioane lei. Cei de la guvernare oare nu înţeleg cât de gravă este situaţia? Aceste cifre nu le vorbesc despre nimic?”, a menționat ea.
Potrivit spuselor sale, în loc să optimizeze cheltuielile, guvernarea alege să majoreze deficitul bugetar. Ministerul Finanţelor deja a votat pentru majorarea deficitului bugetar pentru anul curent până la 23,7 miliarde de lei, adică cu aproape trei miliarde de lei. În 2021, când PAS a venit la guvernare, deficitul bugetar era de 4,73 miliarde de lei.
„Guvernul speră să echilibreze puţin situaţia prin politica fiscală pentru anul viitor. Crescând presiunea fiscală pe anumite ramuri ale economiei naţionale, dar şi, indirect, pe cetăţeni, Guvernul vrea să obţină suplimentar la buget peste 5 miliarde de lei. Dar aceasta nu e o soluţie. Aceşti bani nu vor ajunge nici măcar pentru deservirea datoriei de stat în anul viitor.
Soluţiile reale sunt la suprafaţă: revenirea organelor administraţiei publice centrale la bugetele din 2021, ceea ce va permite reducerea cheltuielilor bugetare cu circa 7 miliarde de lei; reducerea statelor de personal ale ministerelor, care au fost umflate cu circa 26 mii persoane de când PAS e la guvernare; instituirea moratoriului pe contractarea de noi împrumuturi; lansarea negocierilor cu partenerii de dezvoltare în vederea reeşalonării datoriei externe etc. Doar astfel lucrurile se pot normaliza! Doar astfel Moldova mai poate fi salvată!”, a mai declarat Irina Vlah.







