Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate încălcarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către cinci drone, în contextul atacurilor aeriene lansate de Federația Rusă asupra Ucrainei, precum și incidentul privind depistarea la sol a unui obiect zburător în apropierea traseului Chișinău–Basarabeasca, informează TRIBUNA.
Potrivit instituției, survolarea neautorizată a teritoriului țării noastre reprezintă o încălcare gravă a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova și constituie un risc direct la adresa securității cetățenilor noștri.
“Republica Moldova condamnă războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și consecințele acestuia asupra țării noastre și a întregii regiuni”, a comunicat Ministerul.







