[ X ]
Important24 August 2026 17:02

Ministerul Finanțelor, în consultări cu operatorii serviciilor poștale și de curierat privind politica fiscală

În cadrul procesului de definitivare a politicii fiscale pentru anul 2027, Ministerul Finanțelor a organizat o rundă de consultări cu operatorii serviciilor poștale și de curierat. Discuțiile au vizat aspectele fiscale și vamale aferente fluxurilor de colete și comerțului electronic transfrontalier, informează TRIBUNA.

Printre subiectele abordate s-au numărat impozitarea și regimul TVA aplicabil coletelor poștale, taxa pentru gestionarea fluxurilor de trimiteri poștale per colet, precum și costurile administrative generate de procesarea volumelor mari de colete. De asemenea, au fost discutate aspecte privind serviciile vamale, importul și depozitarea coletelor, trasabilitatea acestora și cuantumul de referință aplicabil importurilor de mică valoare.

Un subiect important al consultărilor l-a constituit consolidarea controlului vamal asupra importurilor de mică valoare și creșterea disciplinei declarative în comerțul electronic transfrontalier, în contextul creșterii volumului de colete comandate prin platforme internaționale.

Măsurile analizate urmăresc eliminarea tratamentului preferențial pentru importurile de mică valoare realizate prin comerț electronic și asigurarea unor condiții de concurență loială între comercianții locali și platformele internaționale, precum și eficientizarea proceselor de administrare și control al fluxurilor de colete.

Ministerul Finanțelor analizează toate propunerile și observațiile prezentate în procesul de definitivare a politicii fiscale pentru anul 2027, cu menținerea unui dialog deschis și constructiv cu toate părțile interesate.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...