[ X ]
Exclusiv23 August 2026 07:35

Igor Dodon: Timp de 35 de ani, ca țară și popor, noi am reușit să păstrăm identitatea și statalitatea

În ajunul Zilei Independenței, TRIBUNA publică o serie de materiale cu genericul „35 de ani de Independență”. Igor Dodon, liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, fost președinte al Republicii Moldova, a acceptat invitația noastră și a declarat următoarele: 

Republica Moldova – la 35 de ani

Avem o țară care a rezistat în fața multor provocări și greutăți, unele din exterior, iar altele de politică internă. Ca țară și popor, noi am reușit să păstrăm identitatea și statalitatea. Încă din anii 1990, unii credeau că noi ne vom dezintegra sau vom renunța la calitatea de stat, însă am avut norocul și de politicieni stataliști și patrioți, iar vocea poporului a fost fermă și a respins scenariile care duceau la desființare. Și până în prezent majoritatea absolută a cetățenilor pledează pentru păstrarea statalității moldovenești și pentru consolidarea suveranității noastre.

În prezent, trebuie să trecem și de cumpăna grea sub guvernarea actuală PAS, care examinează Unirea cu România ca un plan B. După 30 și ceva de ani, aceasta e cea mai gravă trădare a intereselor naționale și este o sfidare directă a Constituției. Și dacă vom trece cu bine de uneltirile acestei guvernări trădătoare, sunt convins că Republica Moldova are un viitor foarte promițător ca stat independent și prosper.

Cele mai mari realizări

Eu consider că, cele mai bune ritmuri de creștere economică și de dezvoltare socială țara le-a avut în perioada primelor două decenii ale acestui secol. În anii 2001-2020. Atunci s-a format societatea civilă, s-au modernizat medicina, educația, sfera agricolă, mediul de afaceri, s-au diversificat mass-media, au fost renovate biserici și mănăstiri, s-au reparat mii de kilometri de drumuri, s-au ridicat clădiri, am avut tarife joase la gaz și electricitate. Și a existat destul de multă libertate. Iar veniturile cetățenilor creșteau constant. Oamenii aveau încredere în instituțiile statului. Moldovenii simțeau că statul funcționează bine, chiar dacă mai aveau dezamăgiri față de politicieni.

Cele mai mari provocări. Lucrurile care divizează societatea

Acum, în ultimii cinci-șase ani, situația a degradat la toate capitolele și cel mai mare risc este pierderea încrederii cetățeanului în stat. Și această pierdere de încredere în stat reprezintă un mare risc pentru noi, ca societate. Autoritățile nu mai sunt considerate nici competente, nici responsabile, nici oneste. Omul se teme de stat, se simte jefuit și nu mai vede în stat un protector și un garant al vieții sociale confortabile.

Mai rău, anume puterea politică actuală și slujitorii săi au indus în societate o atmosferă de ură, de dușmănie, au promovat linșajul mediatic și intimidarea tuturor vocilor care exprimă un alt punct de vedere. Societatea moldovenească este nimicită la nivel de nucleu moral și la nivel de unitate de neam. Și în viitor, când se vor schimba guvernările, încă va trebui să stabilim dacă ceea ce a comis guvernarea PAS a fost o crimă politică din prostie sau este o crimă împotriva poporului făcută deliberat și cu rea intenție, la porunca sponsorilor din exterior.

Viitorul Republicii Moldova. Cum va fi peste 10 ani

Poate că o să vă surprindă ceea ce spun acum, dar despre viitorul Republicii Moldova vom putea discuta cu mai multă claritate după alegerile prezidențiale și parlamentare care vin. Dacă guvernarea PAS va păstra puterea pentru încă un mandat, mă tem că țara noastră va fi desființată. Iată de ce e necesară mobilizarea societății pentru a salva Moldova, statul, economia națională, identitatea moldovenească și suveranitatea.

Lucruri cu care vă mândresc și pe care le-aș spune în primul rând unui străin atunci când întreabă despre Moldova

Avem un popor inimos și înțelegător, cu tradiții seculare și cu valori creștine, cu o pricepere înaltă în cultivarea livezilor și a viței de vie, cu o capacitate politică și socială de a rezolva tensiunile interetnice, tensiuni care în alte locuri au dus la războaie îndelungate și la destrămarea statelor. Noi suntem un popor cuminte și muncitor care știm să ne dobândim singuri pâinea și nu pretindem la bucata altuia.

Mesaj pentru Republica Moldova, pentru cetățeni

Puneți-vă speranța și perspectiva în țară, și nu în politicieni. În felul în care gândiți și acționați, în felul cum vă comportați la alegeri, investiți în viitorul țării, lucrați pentru pământul natal și pentru dăinuirea lui. Și cu o asemenea abordare nu veți greși. Politicienii vin și pleacă, dar țara trebuie să fie protejată ca să existe mereu, pentru cei de azi și pentru generațiile de mâine.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...