[ X ]
Breaking news21 August 2026 18:50

Prim-ministrul Tofan și-a depus declarația de avere și interese personale: Venituri de sute de mii de dolari în 2025

Prim-ministrul Vasile Tofan și-a depus declarația de avere și interese personale prevăzută de lege la intrarea în funcție, informează TRIBUNA.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că, Vasile Tofan nu a activat anterior în serviciul public. Întreaga sa carieră profesională de până la numirea în funcția de Prim-ministru s-a desfășurat în sectorul privat – în consultanță, antreprenoriat, management și investiții. În 2002, a plecat din Republica Moldova și a devenit parte a diasporei moldovenești, locuind și activând în Olanda, SUA și Ucraina. A revenit în Republica Moldova pentru a prelua funcția de Prim-ministru.

În anul 2025, principalele venituri salariale declarate au fost de 300 000 USD (salariu) și 317 680 USD (bonus de performanță) de la Horizon Capital, precum și 768 768 MDL remunerație pentru rolul în consiliul de administrație al maib. Declarația include separat și venituri din investiții, dobânzi și dividende, precum și venituri din chirii de 85 800 USD pentru proprietăți deținute în Kyiv, Ucraina.

“1.De unde provin veniturile acumulate

Principalele surse de venit înainte de intrarea în serviciul public sunt antreprenoriatul în Statele Unite și activitatea profesională în investiții internaționale.

Prima sursă importantă este Ovia Health, companie fondată în perioada studiilor la Harvard Business School, împreună cu soția sa și ceilalți cofondatori. Ovia a devenit una dintre platformele importante de sănătate digitală pentru femei și familii din Statele Unite, fiind utilizată de milioane de persoane. În 2021, compania a fost achiziționată de Labcorp, unul dintre liderii globali în servicii de laborator și sănătate. La momentul achiziției, Labcorp preciza că Ovia sprijinise peste 15 milioane de familii.

A doua sursă importantă este activitatea la Horizon Capital, unde Vasile Tofan a activat mai mult de un deceniu, inclusiv în calitate de Senior Partner și membru al Comitetului de Investiții. Horizon Capital administrează în prezent peste 1,8 miliarde USD, provenite de la peste 40 de investitori instituționali internaționali.

2.Moldova nu a reprezentat o sursă materială a averii acumulate

Deși Vasile Tofan a lucrat la mai multe investiții importante în regiune, Moldova nu a reprezentat o sursă materială a averii acumulate.

În ansamblul portofoliilor administrate de Horizon Capital, investițiile din Republica Moldova reprezentau sub 5% din activele gestionate. Cea mai mare parte a activității profesionale și investiționale a fost legată de companii, fonduri și investitori din afara Republicii Moldova.

În Moldova, Vasile Tofan a fost implicat în principal în trei investiții: Glass Container, Purcari și maib.

Glass Container Company și Glass Container Prim

Investiția în cele două fabrici a presupus restructurarea afacerii după pierderea unor piețe din Est, modernizarea și extinderea capacității de producție, atragerea unei noi finanțări, inclusiv de la BERD, și reorientarea treptată a vânzărilor către piețele UE. În 2019, cele două companii produceau aproximativ 100 000 de tone de ambalaje din sticlă anual și aveau o cifră de afaceri de circa 40 de milioane EUR, fiind printre cei mai mari exportatori industriali ai Republicii Moldova.

În 2020, a fost atras ca investitor strategic Vetropack, unul dintre principalii producători europeni de ambalaje din sticlă, listat la bursa din Zurich. Integrarea în grupul Vetropack a permis continuarea investițiilor, extinderea producției și accesul la o rețea comercială europeană mai largă, contribuind la creșterea exporturilor. Producția Vetropack Chișinău a depășit 112 000 de tone anual.

Purcari Wineries

Horizon Capital a investit în Purcari în 2010. Compania a trecut printr-un moment critic, ajungând aproape de faliment după embargoul impus în 2013 de Federația Rusă asupra vinurilor moldovenești, și a fost nevoită să-și accelereze reorientarea către România și alte piețe europene.

În 2018, Purcari a devenit prima companie originară din Republica Moldova listată la Bursa de Valori București, în urma unei oferte publice inițiale (IPO).

În 2025, grupul polonez Maspex, cu o cifră de afaceri de circa 4 miliarde EUR, a devenit investitor strategic în Purcari. Integrarea cu Maspex oferă Purcari acces la o platformă comercială și de distribuție mult mai largă în Europa Centrală și de Est, astfel încât vinurile din Moldova să ajungă la cât mai mulți consumatori.

maib

Vasile Tofan a intrat în Consiliul maib în martie 2019, după preluarea unui pachet important de acțiuni de către consorțiul format din BERD, Horizon Capital și Invalda INVL. Investiția a făcut parte din efortul mai larg de transparentizare, consolidare a guvernanței și curățare a sistemului bancar, susținut de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova după frauda bancară din 2014. În anii care au urmat, maib a trecut printr-o transformare amplă de guvernanță, tehnologie, produse și model operațional. În această perioadă, banca și-a extins semnificativ capacitatea de creditare și accesul clienților la finanțare, iar numărul utilizatorilor digitali a crescut de peste cinci ori. Transformarea digitală a fost recunoscută și internațional, maib fiind desemnată de EMEA Finance drept „Best Digital Bank in the CEE and CIS Region”.

3.Ce reflectă declarația de avere

Declarația conține activele financiare și bunurile deținute de familie, inclusiv conturi bancare, portofolii de investiții, participații în fonduri și proprietăți imobiliare în Republica Moldova și Ucraina. Aceasta reflectă și interese economice indirecte, de sub 5% la nivelul fiecărui fond, în trei fonduri administrate de Horizon Capital, rezultate din drepturi de participație la capital.

Declarația indică aproximativ 3,3 milioane USD echivalent în conturi curente și de economii, circa 17,4 milioane RON într-un portofoliu de acțiuni tranzacționate la Bursa de Valori București și aproximativ 2,1 milioane USD într-un portofoliu global de investiții administrat prin Interactive Brokers. De asemenea, sunt declarate participații în două fonduri One Way Ventures, specializate în susținerea antreprenorilor imigranți în SUA, precum și alte plasamente în fonduri și conturi de investiții. Declarația reflectă și un drept de proprietate intelectuală înregistrat în Statele Unite în 2015, pentru invenția „System and Methods for Personal Health Analytics”, în domeniul analizei datelor de sănătate.

Declarația include, de asemenea, proprietăți imobiliare în Republica Moldova și Ucraina, precum și mașini aflate în proprietatea sau folosința familiei.

Aceste active nu reprezintă venituri obținute în perioada exercitării unei funcții publice, ci patrimoniul acumulat înainte de intrarea în serviciul public, în calitate de prim-ministru.

4.Transparență și separarea intereselor private de funcția publică

Prim-ministrul va respecta pe durata mandatului toate obligațiile privind declararea averii și a intereselor personale și gestionarea eventualelor conflicte de interese”, a menționat reprezentatul Guvernului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...