TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 august 2025.
Vasile Tarlev – în teritoriu
Președintele Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev, s-a întâlnit cu liderii și membrii organizațiilor teritoriale din Cahul, Leova și Cantemir, cu care a discutat despre alegerile parlamentare.
Cererea PLDM
Curtea de Apel Centru a examinat pe fond cererea Partidului Liberal Democrat din Moldova împotriva Comisiei Electorale Centrale, privind dreptul formațiunii de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. PLDM a anunțat că, după pronunțarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate, urmau pledoariile și decizia Curții de Apel Centru.
Propunerile lui Ion Ceban
Primarul municipiului Chișinău și unul dintre liderii Blocului „Alternativa”, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat propunerile pentru dezvoltarea capitalei, ce urmau să fie incluse în programul electoral al Blocului și ulterior în planul de guvernare la nivel de țară.
Vizita premierului
Premierul Dorin Recean a efectuat vizită de lucru în raionul Leova, unde a avut întrevederi cu reprezentanții autorităților publice locale și ai serviciilor desconcentrate din raion. Agenda a mai inclus vizite la două drumuri aflate în reparație în raion.
Întâlnirea Maiei Sandu cu Beate Meinl-Reisinger
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu s-a întâlnit cu Beate Meinl-Reisinger, ministrul federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria, aflată într-o vizită oficială la Chișinău. Interlocutoarele au discutat despre reformele realizate de Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, despre provocările de securitate din regiune, dar și despre eforturile de a readuce pacea pe continentul european.
Deciziile CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat lista de 52 de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Liga Orașelor și Comunelor și lista de 58 de candidați din partea Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor pentru participare la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. De asemenea, CEC a luat act de Încheierea Curții de Apel Centrul din 19 august 2025, prin care a fost admisă cererea Ministerului Justiției privind limitarea activității a 4 formațiuni politice, inclusiv a Partidului „Renaştere”. În aceeași zi, CEC a reamintit autorităților administrației publice locale din țară despre obligația de a stabili și a asigura un minim de locuri speciale de afișaj electoral, precum și un minim de localuri pentru desfășurarea întâlnirilor cu alegătorii de către candidații la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova în cadrul alegerilor parlamentare.
Liderii BEP – în teritoriu
La Cahul, a avut loc o nouă întâlnire a liderilor Blocului Electoral Patriotic (BEP) – Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev și reprezentantul PCRM, Constantin Starîș – cu activiștii și membrii organizațiilor de partid din raion.
Discuția lui Igor Dodon şi Olga Cebotari cu Nick Pietrowicz
Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, împreună cu membrul Comitetului Executiv Politic, Olga Cebotari, au avut o întrevedere cu noul însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Nick Pietrowicz. Părțile au făcut un schimb de opinii referitor la situația social-politică din Republica Moldova.
Protestul socialiștilor
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a desfășurat un protest împotriva politicilor economice promovate de guvernarea PAS, „care au adus țara într-o situație dezastruoasă”. Acțiunea a avut loc în fața sediului Guvernului, unde se afla și Ministerul Economiei.
Raport cu privire la finanțarea PVM
Comisia Electorală Centrală a examinat și aprobat, în ședință, raportul cu privire la controlul complex al finanțării Partidului pentru Viitorul Moldovei (PVM), pentru perioada 1 iulie – 31 octombrie 2024. În context, partidul a fost somat să verse în bugetul de stat suma de 239 842,54 lei, contravaloarea nedeclarată a veniturilor și cheltuielilor sub formă de proprietăți, bunuri, mărfuri, obiecte, servicii și lucrări gratuite sau în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială care nu au fost incluse în raportul privind finanțarea campaniei electorale, utilizată contrar prevederilor legale.
Scrisoarea lui Andrei Năstase
Andrei Năstase, candidat independent la funcția de deputat în Parlament, a adresat o scrisoare deschisă președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în care vorbea despre modul în care a fost ales noul procuror general și spunea că de 30 de ani politicienii își pun „omul lor” în fruntea Procuraturii. În context, politicianul i-a cerut șefului statului să nu semneze decretul de numire a procurorului general.
Declarația PRIM
Partidul Republican „Inima Moldovei” (PRIM), într-o declarație, a constatat că politica iresponsabilă de îndatorare a ţării, promovată de Partidul Acţiune şi Solidaritate, punea o presiune tot mai mare pe activele oficiale de rezervă ale Republicii Moldova.
Acuzațiile lui Ilan Șor
Liderul Blocului „Victorie”, Ilan Șor, a lansat un nou atac în adresa guvernării. El a acuzat de instaurarea unui regim dictatorial și de excluderea opoziției din procesul electoral.
Declarațiile lui Alexandr Stoianoglo
Unul din liderii Blocului „Alternativa”, Alexandr Stoianoglo, a declarat, într-un video pe TikTok, că un ministru ar fi avut 13 pisici în birou, ceea ce, a spus el, era „o rușine”. Au urmat mai multe reacții ale reprezentanților guvernării. Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și-a arătat cele 4 pisici și a spus că „un pretendent la funcția de președinte de țară s-a coborât la nivelul bârfelor culese din mahala”.
sursa: Almanah Politic 2025







