[ X ]
Important5 August 2026 13:45

PSDE propune crearea Centrului Agroalimentar din Chișinău 

Partidul Social Democrat European (PSDE) lansează o serie de inițiative dedicate dezvoltării economice a Republicii Moldova, prima dintre acestea fiind crearea Centrului Agroalimentar din Chișinău, informează TRIBUNA.

Potrivit formațiunii, acest proiect strategic va contribui la modernizarea infrastructurii de comercializare a produselor agroalimentare și la consolidarea competitivității sectorului agricol. Astfel de centre funcționează cu succes în numeroase state din Europa de Sud-Est și facilitează accesul producătorilor la piețe bine organizate și transparente.

„Prin crearea Centrului Agroalimentar, producătorii locali vor beneficia de condiții moderne pentru comercializarea producției, vor avea acces la spații pentru colectare, sortare și depozitare, iar rolul intermediarilor va fi redus. Totodată, Centrul va deveni un punct logistic important pentru aprovizionarea pieței interne și pregătirea mărfurilor destinate exportului”, a declarat președintele PSDE, Vasile Bumacov, fost ministru al Agriculturii și Industriei de Prelucrare.

Partidul a precizat că, proiectul dispune deja de o bază solidă pentru implementare. În anul 2011 au fost alocate 33 de hectare de teren în apropierea Universității Agrare din Moldova, într-o zonă cu amplasare strategică, la intersecția principalelor artere de transport din țară. De asemenea, proiectul tehnic a fost elaborat cu sprijinul Uniunii Europene și cu finanțare din partea Băncii Europene de Investiții. Cu toate acestea, proiectul nu a fost implementat, fiind blocat de interese de grup.

PSDE solicită autorităților să revină la acest proiect și să asigure implementarea lui.

„Fermierii din Republica Moldova au nevoie de o infrastructură modernă de comercializare, care să le ofere acces direct la piață și un preț corect pentru produsele lor. În același timp, consumatorii trebuie să beneficieze de produse autohtone de calitate, iar economia națională are nevoie de investiții și de creșterea exporturilor. Centrul Agroalimentar din Chișinău poate răspunde tuturor acestor obiective și trebuie să fie readus pe agenda Guvernului”, subliniază Vasile Bumacov.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Fondul locativ din Republica Moldova: statistică versus necesităţi Cele mai noi date făcute publice de Biroul Naţional de Statistică arată că numărul de locuinţe în Republica ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...