[ X ]
Important30 Iulie 2026 16:53

Vasile Tofan către Ilie Bolojan: Vreau ca mediul de afaceri românesc să privească R. Moldova nu doar ca pe o piață vecină de 2 milioane de oameni

Dezvoltarea relațiilor economice, extinderea proiectelor comune de infrastructură și energie, precum și sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova au fost principalele subiecte discutate de prim-ministrul Vasile Tofan și omologul său român, Ilie Bolojan, în cadrul întrevederii desfășurate la București, informează TRIBUNA. 

Șeful Executivului de la Chișinău a subliniat că România este principalul partener strategic al Republicii Moldova, iar prima vizită în calitate de prim-ministru, la București, reflectă importanța relației dintre cele două state.

„Avem o istorie comună, avem o limbă comună și o apropiere firească, profundă, construită și consolidată de-a lungul timpului. Vreau să pun accentul pe partea foarte concretă a acestei relații: pe ceea ce am construit deja împreună și, mai ales, pe ceea ce putem construi de acum înainte. Ne dorim să transformăm apropierea extraordinară dintre țările noastre în mai multe investiții, mai multe proiecte și mai multe oportunități pentru oameni”, a declarat Premierul Vasile Tofan.

Oficialii au analizat stadiul proiectelor de conectivitate dintre Republica Moldova și România, inclusiv construcția podului rutier Ungheni–Ungheni. Noul pod este o investiție de circa 35 de milioane de euro și va conecta direct Republica Moldova cu viitoarea autostradă A8 și cu rețeaua europeană.

În ceea ce ține de domeniul energetic, lucrările la linia electrică Vulcănești–Chișinău au fost finalizate la începutul acestei luni, iar obiectivul este punerea în funcțiune a acesteia până la sfârșitul lunii august. Totodată, pe 26 iunie a fost semnat contractul pentru construcția liniei Bălți–Suceava de 400 kV.

Prim-ministrul Vasile Tofan a evidențiat, totodată, potențialul de extindere a cooperării economice moldo-române, subliniind necesitatea atragerii unui număr mai mare de investiții românești și dezvoltării unor proiecte comune în domeniile industrial, tehnologic și energetic: „Vreau ca mediul de afaceri românesc să privească Republica Moldova nu doar ca pe o piață vecină de 2 milioane de oameni, ci ca pe o economie care se pregătește să devină parte a pieței unice europene”.

Pe lângă obiectivele pe termen mediu, oficialii au discutat și despre provocările imediate din sectoarele energetic și hidrologic, în contextul instituirii stării de alertă la Chișinău, al scăderii stocurilor de motorină, al dificultăților logistice cauzate inclusiv de nivelul redus al Dunării și al diminuării resurselor de apă din bazinul Nistrului. În acest context, Premierul Vasile Tofan a mulțumit României pentru deschiderea de a menține fluxurile de produse petroliere către Republica Moldova și de a facilita continuitatea livrărilor, subliniind că acest sprijin demonstrează capacitatea celor două state de a răspunde rapid și coordonat în situații dificile.

De asemenea, cei doi Premieri au abordat situația de securitate în contextul războiului Federației Ruse, reiterând sprijinul pentru Ucraina și subliniind importanța unei păci durabile pentru stabilitatea întregii regiuni.

Un alt subiect important al discuțiilor a vizat parcursul european al Republicii Moldova. Premierul Vasile Tofan a reafirmat că integrarea în Uniunea Europeană reprezintă direcția strategică a Guvernului, iar România rămâne principalul susținător al țării noastre în acest proces: „România are o experiență pe care nu doar o admirăm, ci o utilizăm zi de zi. Contăm în continuare pe sprijinul politic al României în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar pentru acest sprijin constant suntem profund recunoscători”.

La rândul său, prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a reafirmat că sprijinul României pentru Republica Moldova rămâne ferm și consecvent. Acesta a subliniat că toate proiectele comune au ca obiectiv îmbunătățirea vieții cetățenilor și apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană, reiterând că România va continua să fie principalul susținător al țării noastre în procesul de integrare europeană.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...