[ X ]
Important28 Iulie 2026 10:38

Scrisoare deschisă către premier. Irina Vlah: Implementarea propunerii mele ar permite statului să economisească anual 7 mlrd. lei. Reforma fiscală nici nu ar fi necesară

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Republicii Moldova, Vasile Tofan, a venit cu propuneri pentru acoperirea deficitului bugetar. Potrivit spuselor sale, „una dintre cele mai mari îngrijorări ale cetăţenilor ţine de preconizata reformă fiscală, pe care a iniţiat-o precedentul Guvern şi care, judecând după unele declaraţii, Guvernul pe care-l conduceţi o va continua. Această reformă va lovi dureros în cetăţeni şi în agenţii economici, iar efectele sale social-economice pe termen scurt şi mediu ar putea fi catastrofale”, informează TRIBUNA. 

„Eu înţeleg că statul are nevoie de bani, mai ales că, din cauza acţiunilor iresponsabile ale precedentelor guverne, ţara a fost înglodată în datorii, iar deficitul bugetar a ajuns să fie unul record. Dar să majorezi povara fiscală pe cetăţeni şi pe agenţii economici pentru a mai astupa din găurile bugetare nu este cea mai bună soluţie. Există soluţii alternative şi ele trebuie luate în calcul. Iar cea mai potrivită este revizuirea cheltuielilor pentru întreţinerea organelor administraţiei publice centrale”.

Eu nu o dată am atras atenţia factorilor decizionali că, doar aducerea bugetelor ministerelor şi altor structuri de stat la nivelul anului 2021, ar permite de acoperit circa o treime din deficitul bugetar. La concret, dacă s-ar proceda astfel, Guvernul ar face următoarele economii:

  • 2 miliarde de lei la Ministerul Afacerilor Interne;
  • 1,1 miliarde de lei la Ministerul Apărării;
  • 1 miliard de lei la Ministerul Justiţiei;
  • 900 milioane la Ministerul Finanţelor;
  • 435 milioane lei la Cancelaria de Stat;
  • 230 milioane la Comisia Electorală Centrală;
  • 200 milioane lei – la Ministerul Afacerilor Externe;
  • 82 milioane – la Procuratura Generală;
  • 78 milioane lei – la Compania „Teleradio – Moldova”;
  • 72 milioane de lei – la Serviciul de Informaţii şi Securitate;
  • 55 milioane lei – la Secretariatul Parlamentului;
  • 15 milioane de lei – la Preşedinţie;
  • 15 milioane lei – la Curtea Constituţională etc.
  • Calculele pe care le-am făcut arată că, dacă s-ar reduce doar bugetele structurilor de stat menţionate de mine mai sus până la nivelul anului 2021 şi s-ar reduce salariile nesimţite ale mai multor şefi de instituţii publice, bugetul de stat ar economisi circa 7 miliarde de lei”, a menționat ea.

    Politiciana a remarcat că, reforma fiscală ar urma să aducă anual statului circa 6 miliarde de lei. Însă aceşti bani ar fi plătiţi de cetăţeni şi de agenţi economici. Implementarea propunerii sale ar permite statului să economisească anual 7 miliarde de lei. Deci, în acest caz, reforma fiscală nici nu ar fi necesară.

    „Dle Prim-ministru, aveţi de ales de partea cui sunteţi: a cetăţenilor şi a agenţilor economici sau de celor din PAS, poftele nejustificate ale cărora ne costă anual circa 7 miliarde de lei!”, a conchis Irina Vlah.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...