[ X ]
Important16 Iulie 2026 10:12

PNM consideră inadmisibil ca oamenilor să li se ceară din nou să plătească, în timp ce achizițiile de gaze sunt făcute în secret

Partidul Național Moldovenesc (PNM) își exprimă profunda îngrijorare și dezacordul ferm față de solicitarea S.A. „Energocom” de majorare a tarifelor la gazele naturale, informează TRIBUNA. 

Potrivit formațiunii, compania a cerut ANRE să majoreze prețul pentru consumatorii casnici de la 14,42 lei la 20,93 lei pentru un metru cub, cu TVA inclus.

„Este vorba despre o scumpire de 6,51 lei sau peste 45%, justificată prin creșterea costului estimat al achizițiilor externe. O asemenea majorare, dacă va fi aprobată, va fi transferată direct în facturile populației și ale mediului de afaceri.

Această lovitură vine într-un moment în care rata sărăciei absolute a crescut de la 24,5% în 2021 la 31,1% potrivit datelor publicate de BNS în 2026, iar aproape unul din trei cetățeni trăiește sub pragul sărăciei. Cei mai afectați vor fi pensionarii, familiile cu venituri mici și oamenii care deja aleg între facturi, alimente și medicamente. Vor fi lovite și afacerile, care suportă deja costuri energetice ridicate și urmează să se confrunte cu noile poveri ale reformei fiscale pregătite de guvernare. Gazele mai scumpe înseamnă produse și servicii mai scumpe, pierderea competitivității, închiderea unor întreprinderi și o Republică Moldova tot mai neinteresantă pentru investițiile străine”, se spune în declarația partidului.

PNM consideră inadmisibil ca oamenilor să li se ceară din nou să plătească, în timp ce achizițiile de gaze sunt făcute în secret, iar până astăzi nu cunoaștem desfășurătorul exact al prețurilor de cumpărare, comisioanelor, transportului și tranzitului.

„Cerem publicarea tuturor contractelor și costurilor, inclusiv a celor legate de tranzitul gazelor către regiunea transnistreană, unde există suspiciuni că anumite cheltuieli sunt incluse direct sau indirect în facturile cetățenilor de pe malul drept. Guvernarea PAS a transformat lipsa de transparență și incompetența energetică într-o factură achitată de fiecare familie. PNM solicită ANRE să nu aprobe această majorare”, a subliniat partidul.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...