[ X ]
Important16 Iulie 2026 13:52

„Energocom”: „Principala cauză a creșterii tarifelor pentru consumatori este creșterea prețului de procurare a gazelor

Conducerea S.A. „Energocom”, în cadrul unei conferințe de presă, a venit cu precizări cu privire la cererea depusă către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ce prevede majorarea tarifelor la gazele naturale cu peste 6 lei per metru cub. Principala cauză, potrivit acesteia, este creșterea prețului de procurare a gazului pe piețele europene, informează TRIBUNA. 

„În iarna anului 2026 când au fost stabilite tarifele, costul propriu-zis de achiziție a gazelor erau la 30 euro megawattul. Ulterior, în martie, a apărut conflictul în Orientul Mijlociu, iar piața mondială a gazelor a fost afectată. Prețurile au crescut. Astăzi prețul e de 56 euro per megawatt.

Astfel, ieri, după finalizarea calculelor, am înaintat o cerere de majorare a tarifelor”, a declarat Eugeniu Buzatu, directorul „Energocom”.

Potrivit responsabililor instituției, prognoza august-decembrie arată că, costul de achiziție se va ridica cu 66%. De asemenea, vor crește costurile de transport, serviciile de distribuție și mai sunt costurile privind activitatea operațională a „Energocom”.

„Principala cauză a creșterii tarifelor pentru consumatori este creșterea prețului de procurare a gazelor, urmare a escaladării conflictului din Orientul Mijloc”, a menționat conducerea „Energocom”.

Conducerea „Energocom” a mai spus că, la moment, „Energocom” are un deficit de 106 milioane de lei și aceasta este o cauză pentru care tariful la gaz trebuie majorat pentru consumatori.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...