[ X ]
Important30 Iunie 2026 13:28

Deputatul Berlinschii cere o investigație penală riguroasă în cazul neregulilor financiare de la întreprinderea de stat MoldATSA

Deputatul Partidului Nostru, Alexandr Berlinschii, cere o investigație penală riguroasă în cazul neregulilor financiare de la întreprinderea de stat MoldATSA. Parlamentarul a subliniat că, deși statul are nevoie de salarii competitive pentru a atrage profesioniști, remunerarea unor persoane care nu se prezintă la serviciu este o sfidare gravă la adresa cetățenilor de rând, informează TRIBUNA. 

Berlinschii a calificat drept „un lucru penal” situația unei comunicatoare care a încasat un salariu generos fără a fi prezentă în țară și fără a avea o contribuție vizibilă. De asemenea, el a menționat informațiile din platou potrivit cărora fostul conducător, domnul Vanghelie, ar fi achitat salarii depășind plafoanele stabilite de Guvern.

„Cum este posibil ca în Republica Moldova, un stat în care majoritatea populației trăiește la limita sărăciei, noi să ne permitem să achităm persoane care nici măcar nu vin la serviciu? Pentru ce o plătești? Pentru ochi frumoși, pentru grade de rudenie sau pentru faptul că au copilărit în aceeași curte? Un comunicator primește lunar un salariu pe care mai mult de jumătate din populație nu reușește să-l câștige într-un an întreg. Din acești bani s-ar putea achita pensiile a zeci de bătrâni”, a punctat deputatul, la Radio Moldova.

El a cerut ca investigația să nu se oprească doar la demisii sau plecări din funcție și a insistat pe răspunderea juridică directă a celor care au aprobat aceste nereguli.

Conform spuselor sale, firul responsabilității trebuie să ajungă la toți cei care au dat recomandări, au promovat aceste persoane sau au semnat actele oficiale, indiferent dacă au acționat la indicații sau sub formă de „recomandări” moderne. „Cei care au admis abateri de la lege urmează să răspundă. Indiferent de gradul de rudenie, indiferent de funcția pe care a avut-o anterior și indiferent de ce statut are la ziua de astăzi”, a conchis Alexandr Berlinschii.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...