[ X ]
Important28 Iunie 2026 08:07

(ACUM 1 AN) Anunțul lui Igor Dodon 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 28 iunie 2025.  

Membrele PSDE  – la instruire 

În perioada 25-28 iunie, membrele Organizației de Femei a Partidului Social Democrat European (PSDE) au participat la o nouă sesiune de instruire în cadrul Academiei de Liderism Feminin, desfășurată sub egida proiectului „Femei pentru Leadership și Bună Guvernare”.

Maia Sandu – la Șerpeni 

Președintele Maia Sandu a participat la Festivalul Național de Folclor „La Nistru la Mărgioară”, organizat la Șerpeni, Anenii Noi. Șeful statului a felicitat organizatorii pentru cea de-a 37-a ediție și le-a mulțumit pentru munca pe care au depus-o ca să continue promovarea cântecului și dansului popular, portului național și tradițiilor strămoșești.

Anunțul lui Igor Dodon 

Președintele PSRM, Igor Dodon a anunţat că locuitori din sute de orașe și sate din întreaga țară au susținut în mod masiv campania națională lansată de PSRM în apărarea suveranității. În primele zile, zeci de mii de persoane au răspuns apelului și au semnat Declarația privind politica suverană a Republicii Moldova în secolul XXI.

O nouă organizație a MRM

Mișcarea Respect Moldova (MRM) și-a creat organizație teritorială la Briceni. La conferința de constituire au participat președintele formațiunii, Marian Lupu, vicepreședintele Radu Burduja, precum și președinta organizației de femei, Liliana Buzilă.

Întâlniri în Bulgaria

În cea de-a doua zi a vizitei în Bulgaria, delegația Partidului „Moldova Mare”, condusă de președinta Victoria Furtună, a avut întâlniri cu reprezentanții Partidului Verzilor, ai Partidului „Libertatea” și ai Partidului Socialist Bulgar. Au fost analizate perspectivele unei cooperări viitoare și lansarea unor inițiative comune.

Rezoluția PRN

Platforma Reîntregirii Naționale (PRN) a desfășurat un miting de comemorare a martirilor ocupației ruso-sovietice a Basarabiei din 28 iunie 1940, care s-a încheiat cu o rezoluție. În documentul aprobat, formațiunea a afirmat că singura cale reală de vindecare istorică, de depășire a traumelor trecutului și de integrare deplină în spațiul românesc și european era „recuperarea și reîntoarcerea la identitatea noastră românească autentică”.

sursa: Almanah Politic 2025 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...