[ X ]
Important26 Iunie 2026 12:31

Poveste de dragoste începută de la o discuție „despre cum am putea construi un partid pentru Șor”

Adrian Culai, fostul secretar general al Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), și Arina Spătaru, președintele ALDE, locuiesc împreună la Suruceni și au dezvăluit că povestea lor a început 3 ani în urmă, informează TRIBUNA. 

„Dacă mi-ar fi spus cineva acum trei ani că voi locui la Suruceni împreună cu Arina, aș fi spus că este imposibil. Eu – trei copii și o căsnicie de 29 de ani. Ea – trei copii și o căsnicie de 29 de ani. Viața însă are propriile planuri și de multe ori, înțelegi abia după un timp de ce te-a dus pe un anumit drum. Acum trei ani, am mers împreună cu Mihai Bagas la atelierul Arinei din Bălți. Aveam o discuție despre politică, despre cum am putea construi un partid pentru Șor. Nu bănuiam atunci că acea întâlnire va schimba atât de multe destine”, a menționat politicianul.

El a spus că au urmat ani grei, cu presiuni, dezamăgiri, atacuri, procese penale, condamnare, nopți nedormite și multe încercări dar și cu lecții despre oameni, despre curaj, despre loialitate și despre ce înseamnă să nu renunți.

„Poate, într-o zi, vom avea timp să așternem toate aceste întâmplări într-o carte, pentru că unele povești sunt prea puternice pentru a rămâne doar în amintiri. Astăzi privesc cu recunoștință spre copiii și familiile noastre, spre echipa ALDE și spre toți oamenii care ne-au fost alături sau pe care, i-am supărat pe acest drum, cu voie sau fără voie. Îmi pare rău că v-am provocat suferințe. Viața îți poate schimba totul într-o singură întâlnire, într-o singură decizie, într-un singur ceas și atunci înțelegi cât de adevărat este vechiul proverb moldovenesc: „Nu aduce anul, cât aduce ceasul”, a scris Adrian Culai.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...