[ X ]
Important22 Iunie 2026 09:47

(ACUM 1 AN) Invitația Maiei Sandu 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 22 iunie 2025.  

Acțiuni de comemorare 

De Ziua comemorării victimelor fascismului, conducerea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, deputați ai Parlamentului, consilieri municipali, activiști ai PSRM și reprezentanți ai organizației „Garda Tânără” au depus flori la Focul Veșnic de la Complexul memorial „Eternitate”. Un gest similar a fost făcut de: Partidul Republican „Inima Moldovei”, Partidul „Viitorul Moldovei”, Partidul Comuniștilor din Republica Moldova, „Partidul Nostru”, Partidul „Moldova Mare”. Blocul „Victorie” a organizat evenimente și acțiuni comemorative pentru a aduce un omagiu ostașilor căzuți și pentru a le mulțumi celor, care au luptat pentru pace – la Chișinău, Comrat, Orhei și Bălți.

Invitația Maiei Sandu 

Președintele Maia Sandu a lansat din nou invitația pentru toți cetățenii să participe la Marșul Suveranității, dedicat împlinirii a 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova – luni, 23 iunie.

PSRM, în discuții cu cetățenii 

În zilele de weekend – 21 și 22 iunie, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a desfășurat, la nivel național, o nouă Zi de informare politică a cetățenilor. Liderii PSRM, deputați, consilieri locali, activiști ai formațiunii și membri ai „Gărzii Tinere” au mers în orașe și sate din întreaga țară – au discutat direct cu cetățenii și au distribuit ediția specială a ziarului „Socialiștii”.

Igor Grosu – în satul Chetrosu 

Portul național a fost celebrat în satul Chetrosu din raionul Drochia. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la Festivalul „Neam purtat în fir de dor”, eveniment ce a reunit ansambluri folclorice din raionul Drochia, meșteri populari, producători locali și localnici care au purtat ie cu mândrie.

Întâlnire la Ocnița 

Conducerea Partidului Politic „Moldova Mare” a avut o întâlnire cu locuitorii din Ocnița. Întâlnirea a început cu un moment de reculegere în memoria eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei, iar apoi au fost înmânate legitimațiile de partid pentru noii membri.

sursa: Almanah Politic 2025 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...