Radu Marian, reales vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate, a spus că, la al 4-lea Congres PAS au fost stabilite obiectivele pentru următorii patru ani, informează TRIBUNA.
Obiectivele PAS sunt: câștigarea alegerilor din Chișinău, ale alegerilor locale, prezidențiale și parlamentare din următorul ciclu electoral, implementarea programului electoral din 2025, inclusiv încheierea negocierilor de aderare și semnarea tratatului până la final de 2028.
“Aderarea la UE va fi cea mai mare realizare a țării noastre de la independența încoace. PAS este partidul care poate livra acest obiectiv.
Dar trebuie cu toții să construim mai mult și să fim mai eficienți. Societatea, guvernul, economia trebuie să fie mai eficiente. Eficiența aduce productivitate, iar productivitatea – creșterea economică. Timp avem puțin.
Moldova merge înainte!”, a spus Radu Marian.







