Un grup de deputați ai Parlamentului Republicii Moldova s-au aflat, în perioada 2–5 iunie, la Washington, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai Camerei Reprezentanților și Senatului SUA. Vizita de studiu în Statele Unite ale Americii are loc în cadrul Programului de schimb academic și profesional „Open World” („Lumea Deschisă”), finanțat și organizat de Congresul SUA, Ambasada SUA în Republica Moldova, în colaborare cu Consiliile Americane pentru Învățământ Internațional din Republica Moldova, informează TRIBUNA.
La Washington, deputații au avut întrevederi cu congresmenii Marcy Kaptur, Dina Titus și Earl L. „Buddy” Carter, membri ai Camerei Reprezentanților și ai Grupului de prietenie cu Republica Moldova, precum și cu Virginia Foxx, președinta Comisiei pentru Regulament a Camerei Reprezentanților. Agenda vizitei de studiu a inclus și discuții cu reprezentanții Parteneriatului pentru Democrație din Camera Reprezentanților (HDP), precum și cu reprezentantul senatorului Thom Tillis. În cadrul întrevederilor au fost abordate subiecte ce țin de sprijinul Statelor Unite pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, consolidarea instituțiilor democratice, combaterea ingerințelor externe, securitatea energetică, cooperarea parlamentară și rolul diplomației parlamentare în promovarea intereselor țării și menținerea Republicii Moldova pe agenda partenerilor strategici.
Deputații au participat și la o masă rotundă organizată la Atlantic Council, moderată de ambasadorul Daniel Fried. Totodată, la Ambasada Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, parlamentarii au avut o întrevedere cu echipa de diplomați moldoveni, fiind discutate prioritățile relațiilor bilaterale și perspectivele cooperării moldo-americane.
Vizita de studiu a deputaților continuă în statul Carolina de Nord, unde sunt planificate discuții cu Secretarul de Stat, Elaine Marshall, precum și vizite la Adunarea Generală a Carolinei de Nord, Departamentul de Comerț și Dezvoltare Economică, Curtea Supremă și Consiliul Electoral al statului.
Din componența delegației fac parte deputații Stela Macari, Tatiana Rotari, Angela Cutasevici, Alexandr Berlinschii, Ala Ursu-Antoci, Alexandru Verșinin și Gabriela Cuneva.
Programul de schimb academic și profesional „Open World” („Lumea Deschisă”) are drept scop consolidarea cooperării dintre Statele Unite ale Americii și Republica Moldova prin promovarea înțelegerii reciproce, a schimbului de experiență profesională în diferite domenii de interes și a dialogului cu lideri politici americani.
Cheltuielile aferente deplasării în SUA a delegației parlamentare sunt acoperite de organizatorii Programului.










