[ X ]
Important8 Iunie 2026 15:58

Republica Moldova a inițiat procedurile pentru atragerea unei finanțări de 40 de milioane de euro

Republica Moldova a inițiat procedurile pentru atragerea unei finanțări de 40 de milioane de euro destinate modernizării a 20 de școli-model din localitățile rurale. Membrii Comisiei pentru politică externă au aprobat avizul consultativ privind inițierea negocierilor cu Banca Europeană de Investiții pentru contractarea împrumutului, informează TRIBUNA.

Finanțarea va susține renovarea infrastructurii școlare și aducerea acesteia la standardele Uniunii Europene, inclusiv prin creșterea eficienței energetice a clădirilor și dezvoltarea mediilor digitale de învățare.

Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, care a elaborat proiectul, cele 20 de instituții de învățământ din mai multe regiuni ale țării vor beneficia de condiții mai bune pentru desfășurarea procesului educațional, prin crearea unor spații moderne, sigure, accesibile și incluzive, adaptate necesităților actuale ale elevilor și profesorilor.

Investițiile planificate vizează eficiența energetică, digitalizarea și reamenajarea spațiilor educaționale pe o suprafață de peste 200 000 m². Acestea vor îmbunătăți condițiile de studiu, vor crește atractivitatea școlilor și vor facilita accesul la educație de calitate, în special pentru copiii din comunitățile dezavantajate. Totodată, proiectul contribuie la alinierea Republicii Moldova la standardele și politicile europene în domeniul educației și dezvoltării durabile.

Pe lângă împrumut, proiectul va beneficia de un grant de 2 milioane de euro oferit prin Platforma de Investiții pentru Vecinătate (NIP), precum și de o contribuție de 8 milioane de euro din partea Republicii Moldova.

Acordul va intra în vigoare după ratificarea acestuia de Parlament.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...