TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 mai 2025.
Ultima sesiune de evaluare
În perioada 5-7 mai, Ministerul Finanțelor a organizat ultima sesiune de definitivare a procesului de evaluare detaliată a funcțiilor din sectorul bugetar, parte a reformei sistemului unitar de salarizare.
Proiectul privind SNA – aprobat
Guvernul Republicii Moldova a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor, proiectul de hotărâre privind crearea și funcționarea Sistemului Național Antifraudă (SNA) – sistem care să coordoneze instituțiile responsabile în cazurile de suspiciuni sau nereguli legate de utilizarea fondurilor publice sau externe.
Finala Concursului „EuroQuiz”
Președintele Maia Sandu a participat la ceremonia de premiere a participanților Concursului „EuroQuiz”, un concurs organizat, în premieră, în Republica Moldova. Evenimentul, desfășurat la Palatul Republicii, a reunit 41 de echipe din raioanele țării și din Chișinău – peste 200 de elevi.
Campania Tinerilor MAN
Organizația de Tineret a Mișcării Alternativa Națională – Tinerii MAN, a lansat campania „Căminul Tău – Prioritatea Noastră”, un demers care scotea la iveală realitățile dure din căminele studențești din Republica Moldova și propunea soluții concrete pentru modernizarea acestora.
Numire aprobată de Guvern
Guvernul, în ședință, a aprobat eliberarea Alinei Certan din funcția de secretar de stat al Ministerului Finanțelor, în baza cererii de demisie, și numirea Victoriei Cujbă în funcția de șef al Inspectoratuluii Control Financiar de Stat.
Proiect privind reorganizarea instituțiilor
Proiectul de modificare a unor acte normative ce viza migrarea autorităților administrative centrale a fost examinat la ședința Comisiei administrație publică și dezvoltare regională și urma să fie propus Parlamentului spre adoptare. Potrivit documentului, elaborat de Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, câteva instituții urmau să treacă din subordinea Guvernului în subordinea ministerelor.
Agenda de reforme – aprobată
Guvernul a aprobat semnarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, în contextul în care Planul de Creștere avea 2 componente – 400 de milioane de euro grant și 1,5 miliarde de euro în „împrumuturi în condiții foarte avantajoase”. Totodată, Guvernul a aprobat Agenda de reforme a Planului de Creștere pentru Republica Moldova – document ce cuprindea 56 de reforme și 153 de măsuri concrete, structurate pe 7 piloni esențiali, menite să accelereze procesul de aderare la Uniunea Europeană, să sporească competitivitatea economică și să îmbunătățească calitatea vieții cetățenilor.
Cererea Irinei Vlah
Partidul Republican „Inima Moldovei” a cerut demisia imediată a Cabinetului Recean și formarea unui Guvern provizoriu. Irina Vlah, liderul partidului, a constatat cu îngrijorare că „situaţia şi aşa gravă din majoritatea domeniilor de activitate din Republica Moldova, s-a înrăutăţit şi mai mult în ultimele luni”. Ulterior, premierul Dorin Recean a venit cu o reacție, precizând că sarcina opoziţiei e să critice. Cu o replică a venit Irina Vlah, care a spus că partidul pe care-l conduce va desfășura o serie de acțiuni pentru a determina Guvernul să demisioneze.
Anunțul lui Ion Ceban
Ordinul cu privire la asigurarea caracterului educativ și echilibrat al procesului educațional în instituțiile de învățământ general și interzicerea propagandei LGBT în instituții a fost semnat – a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban. De asemenea, edilul a anunțat că a fost pregătit proiectul de decizie cu privire la desfășurarea întrunirilor publice cu tematici sensibile referitoare la identitatea de gen și orientarea sexuală în municipiul Chișinău.
Declarația PSRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a condamnat „decizia Ministerului Educației, care impunea elevilor, în mod obligatoriu, vizionarea filmului „Siberia din oase” despre deportări, în ajunul unei date sfinte pentru toți – aniversarea a 80-a de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei”.
Solicitarea PSDE
Partidul Social Democrat European (PSDE) a solicitat măsuri urgente pentru asigurarea securității pietonilor, în special a copiilor, în zonele pietonale. Potrivit formațiunii, era stringentă nevoie de elaborarea unei strategii naționale care să reglementeze trecerile de pietoni din localitățile țării.
Întâlnirea Blocului „Împreună”
Reprezentanții Blocului Politic „Împreună” au avut o întrevedere oficială cu Fern Horine, Ambasadoarea Regatului Unit la Chișinău și Lydia Stone, șefa echipei pentru Belarus și Moldova din cadrul Foreign, Commonwealth & Development Office. Discuțiile au vizat alegerile parlamentare și contextul geopolitic.
Contract semnat de „Energocom”
„Energocom” S.A., compania strategică a statului în domeniul energiei, a anunțat despre semnarea primului său contract de achiziție pe termen lung – pe 3 ani, cu OMV Petrom, unul dintre liderii pieței energetice din regiune. În baza contractului, „Energocom” urma să achiziționeze gaze naturale provenite din proiectul strategic Neptun Deep.
Ședință cu ambasadorii statelor UE
Președintele Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au avut o ședință cu ambasadorii statelor Uniunii Europene (UE) și cu partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. Oficialii au discutat despre Planul de creștere pentru Republica Moldova, agenda de reforme și măsurile necesare pentru a spori securitatea regională, energetică și cibernetică a țării.
Masă rotundă a PRN
Platforma Reîntregirii Naționale (PRN), în parteneriat cu Biblioteca Națională a Republicii Moldova, a desfășurat o masă rotundă, în cadrul căreia s-au abordat „mai multe subiecte nevalorificate sau mai puțin cunoscute și unde cercetătorii, istoricii, savanții, publiciștii, politicienii au adus în spațiul public adevărul despre cei care au declanșat cel de-al Doilea Război Mondial”.
Declarațiile ministrului Educației
Dan Perciun, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că, în ultima perioadă, primea „tot mai multe sesizări privind deplasările unor grupuri de cadre didactice din anumite regiuni ale țării în Federația Rusă, la instruiri organizate de organizația Evrazia – entitate sancționată inclusiv de Uniunea Europeană pentru implicarea în activități de destabilizare a Republicii Moldova”. Potrivit oficialului, profesorii implicați trebuiau sancționați.
Comentariul PN
„Partidul Nostru” (PN) a criticat inițiativa partidului de guvernare de a transforma Consiliul Suprem de Securitate „într-un instrument de putere absolută în mâinile Maiei Sandu, pregătind terenul pentru guvernare fără Parlament sau Guvern”.
Întâlnirile liderilor Blocului „Alternativa”
Ion Chicu, unul din lideri ai Blocului Alternativa, s-a întâlnit cu locuitorii comunei Sărata Veche din raionul Fălești, în cadrul inițiativei „La sfat cu cetățenii”. Un alt lider al Blocului, Iurie Muntean a discutat cu locuitorii satului Todirești, raionul Ungheni, iar Alexandr Stoianoglo a vizitat satul Baurci din UTA Găgăuzia.
Apel către organizațiile internaționale
Participanţii la masa rotundă „Alegeri libere – fundamentul democrației constituționale”, organizată de Institutul Justiției Constituționale, la Chișinău, au adoptat o rezoluție în care făceau apel către organizațiile internaționale și actorii geopolitici de prim rang să sprijine organizarea unor alegeri parlamentare „democratice, transparente și corecte” în 2025.
sursa: Almanah Politic 2025







